Partea 5 - Procedura de transport sub acoperire unui carnet TIR - Conventie din 14-nov-1975 PRIVIND TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL AL MĂRFURILOR SUB ACOPERIREA CARNETELOR TIR (CONVENŢIA TIR, 1975)
Acte UE
Jurnalul Oficial 165L
În vigoare Versiune de la: 1 Iunie 2025
Partea b:Procedura de transport sub acoperire unui carnet TIR
Art. 15
(1)Nu se solicită © document vamal special pentru importul temporar al vehiculului rutier, al ansamblului de vehicule sau al containerului care transportă mărfuri sub regimul TIR. Niu se solicită nicio garanţie pentru vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau container.
(2)Dispoziţiile alineatului (1) al prezentului articol nu împiedică o parte contractantă să solicite îndeplinirea, la biroul vamal de destinaţie, a formalităţilor prevăzute de reglementările naţionale, pentru a se garanta faptul că, odată încheiată operaţiunea TIR, vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul vor fi reexportate.
Art. 16
Atunci când un transport TIR este efectuată de un vehicul rutier sau de un ansamblu de vehicule, se fixează în faţa şi în spatele vehiculului rutier sau a ansamblului de vehicule câte o placă dreptunghiulară purtând inscripţia "TIR" şi având caracteristicile menţionate în anexa 5. Aceste plăci sunt dispuse astfel încât să fie foarte vizibile. Aceste plăci sunt detaşabile sau sunt fixate ori concepute astfel încât să poată fi inversate, acoperite, pliate sau să indice în oricare alt mod că nu se efectuează un transport TIR.
Art. 17
(1)Se întocmeşte un singur carnet TIR pentru fiecare vehicul rutier sau container. Se poate, cu toate acestea un singur carnet TIR pentru un ansamblu de vehicule sau pentru mai multe containere încărcate pe un singur vehicul rutier sau pe un ansamblu de vehicule. În acest caz, manifestul mărfurilor din carnet TIR trebuie să enumere separat conţinutul fiecărui vehicul făcând parte din ansamblul de vehicule sau al fiecărui container.
(2)Carnetul TIR este valabil pentru o singură călătorie. Acesta conţine cel puţin numărul de volete detaşabile care sunt necesare pentru transportul TIR în cauză.
Art. 18
Un transport TIR poate comporta mai multe birouri vamale de plecare şi de destinaţie, dar numărul total al birourilor vamale de plecare şi de destinaţie nu va fi mai mare de patru. Carnetul TIR poate fi prezentat la birourile vamale de destinaţie numai dacă toate birourile vamale de plecare au luat în evidenţă carnetul TIR.
Art. 19
Mărfurile şi vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul sunt prezentate împreună cu carnetul TIR la biroul vamal de plecare. Autorităţile vamale din ţara de plecare trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura de exactitatea manifestului mărfurilor şi pentru aplicarea sigiliilor vamale sau pentru controlul sigiliilor vamale aplicate sub responsabilitatea acestor autorităţi vamale de către persoane autorizate.
Art. 20
Pentru călătorii pe teritoriul unei părţi contractante sau al mai multor părţi contractante care formează o uniune vamală sau economică, autorităţile vamale competente
Art. 21
La fiecare birou vamal de trecere, ca şi la birourile vamale de destinaţie, vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul sunt prezentate autorităţilor vamale în scop de control, împreună cu încărcătura şi cu carnetul TIR aferente.
Art. 22
(1)De regulă, şi cu excepţia cazului în care ele procedează la controlul mărfurilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (2), autorităţile vamale ale birourior vamale de trecere ale fiecărei părţi contractante acceptă sigiliile vamale ale celorlalte părţi contractante, cu condiţia ca aceste sigilii să fie intacte. Cu toate acestea, în cazul în care necesităţile controlului impun acest lucru, autorităţile vamale menţionate îşi pot adăuga propriile sigilii.
(2)Sigiliile vamale astfel acceptate de o parte contractantă beneficiază pe teritoriul acelei părţi contractante de aceeaşi protecţie legală ca şi sigiliile naţionale.
Art. 23
Autorităţile vamale:
- nu vor cere ca vehiculele rutiere, ansamblurile de vehicule sau containerele să fie escortate pe cheltuiala transportatorilor pe teritoriul ţării respective,
- nu vor solicita controlul în cursul transportului în cazul vehiculelor rutiere, ansamblurilor de vehicule sau containerelor şi încărcăturilor lor decât în cazuri excepţionale.
Art. 24
În cazul în care, în timpul transportului sau la un birou vamal de trecere, autorităţile vamale procedează la controlul încărcăturii unui vehicul rutier, a unui ansamblu de vehicule sau a unui container, acestea fac menţiune pe voletele carnetului TIR utilizat în ţara lor, pe cotoarele corespunzătoare şi pe voletele care rămân în carnetul TIR, despre noile sigilii aplicate, ca şi despre natura controlului efectuat.
Art. 25
În cazul în care, în timpul transportului, sigiliile vamale sunt rupte în alte cazuri decât în cele descrise la articolele 24 şi 35 sau în cazul în care mărfurile au pierit sau au suferit stricăciuni fără ca un astfel de sigiliu să fie rupt, se aplică procedura prevăzută în anexa I la prezenta convenţie pentru utilizarea carnetului TIR, fără a prejudicia aplicarea eventuală a dispoziţiilor din legislaţia naţională şi se întocmeşte procesul-verbal de constatare cuprins în carnetul TIR.
Art. 26
(1)Atunci când transportul efectuat sub acoperirea carnetului TIR traversează teritoriul unui stat care nu este parte contractantă la prezenta convenţie, transportul TIR se suspendă pe durata acelei părţi din traseu. În acest caz, autorităţile vamale ale părţii contractante al cărei teritoriu este traversat în continuare acceptă carnetul TIR pentru reluarea transportului TIR, cu condiţia ca sigiliile vamale şi/sau mărcile de identificare să fi rămas intacte. În cazul în care sigiliile vamale nu au rămas intacte, autorităţile vamale pot accepta carnetul TIR pentru reluarea transportului TIR conform prevederilor articolului 25.
(2)Se procedează la fel şi pentru acea parte a traseului pe parcursul căreia carnetul TIR nu este utilizat de titularul carnetului pe teritoriul unei părţi contractante, datorită existenţei unei proceduri mai simple de tranzit vamal sau atunci când utilizarea regimului de tranzit nu este necesară.
(3)În aceste cazuri, birourile vamale unde transportul TIR este suspendat sau reluat sunt considerate birouri vamale de trecere la ieşire şi, respectiv, la intrare.
Art. 27
Sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii şi în special a articolului 18, un alt birou vamal de destinaţie poate fi substituit birou vamal de destinaţie iniţial desemnat.
Art. 28
(1)Încheierea unei operaţiuni TIR se certifică de către autorităţile vamale fără întârziere. Încheierea unei operaţiuni TIR poate fi certificată cu sau fără rezerve: atunci când încheierea este certificată cu rezerve, acestea trebuie să se bazeze pe elemente legate de operaţiunea TIR în sine. Aceste fapte trebuie notate clar în carnetul TIR.
(2)În cazul în care mărfurile sunt plasate sub un alt regim vamal sau sub un alt sistem de control vamal, toate neregularită-ţile ce pot fi constatate sub acel regim vamal sau sistem de control vamal nu trebuie să fie atribuite titularului carnetului TIR sau oricărei alte persoane care acţionează în numele său.