Nou § 262. - Bugetul rectificativ 2/08-oct-2025 ADOPTAREA DEFINITIVĂ (UE, Euratom) 2025/2238 a bugetului rectificativ nr. 2 al Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2025

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2025
Acest credit este destinat să acopere costul derulării Programului armonizat comun al Uniunii Europene de sondaje privind activităţile economice şi consumatorii în statele membre şi în ţările candidate. Programul a fost lansat printr-o decizie a Comisiei în noiembrie 1961 şi a fost modificat prin decizii ulterioare ale Consiliului şi ale Comisiei. Acesta a fost aprobat ultima dată prin Decizia C(97) 2241 a Comisiei din 15 iulie 1997 şi a fost prezentat ultima dată în Comunicarea C(2016) 6634 a Comisiei din 20 octombrie 2016.