Art. 26. - Art. 26: Aderarea de noi state membre ale Uniunii - Acord din 18-oct-2021 privind transportul aerian între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Statul Qatar, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 391L

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2021
Art. 26: Aderarea de noi state membre ale Uniunii
(1)Prezentul acord este deschis aderării statelor care au devenit state membre ale UE după data semnării prezentului acord.
(2)Într-un astfel de caz, aderarea la prezentul acord a respectivului stat membru al Uniunii are loc prin depunerea unui instrument de aderare la secretarul general al Consiliului Uniunii Europene, care notifică Qatar în legătură cu depunerea instrumentului de aderare şi cu data depunerii acestuia. Aderarea respectivului stat membru al Uniunii produce efecte începând cu a 30-a zi care urmează datei depunerii instrumentului de aderare.
(3)Articolul 24 alineatele (1), (2), (3) şi (7) din prezentul acord se aplică mutatis mutandis acordurilor şi aranjamentelor existente care sunt în vigoare în momentul aderării la acord a unui stat membru al UE.