Art. 53. - Art. 53: Comitetul mixt - Acord din 05-oct-2016 DE PARTENERIAT privind relaţiile şi cooperarea între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 321L
În vigoare Versiune de la: 20 Iunie 2022
Art. 53: Comitetul mixt
(1)Părţile instituie un comitet mixt format din reprezentanţi ai părţilor.
(2)În cadrul Comitetului mixt au loc consultări pentru a facilita punerea în aplicare a prezentului acord şi pentru a obţine progrese în atingerea obiectivelor generale ale acestuia, precum şi pentru a menţine coerenţa globală a relaţiilor dintre Uniune şi Noua Zeelandă.
(3)Comitetul mixt are următoarele atribuiţi:
a)promovează punerea în aplicare eficace a prezentului acord;
b)monitorizează dezvoltarea relaţiei cuprinzătoare dintre părţi;
c)solicită, după caz, informaţii de la comitete sau de la alte organisme instituite prin alte acorduri specifice dintre părţi care fac parte din domeniul de aplicare al cadrului instituţional comun în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) şi analizează orice rapoarte prezentate de către acestea;
d)face schimb de opinii şi prezintă sugestii cu privire la orice chestiune de interes comun, inclusiv cu privire la acţiuni viitoare şi la resursele disponibile pentru realizarea acestora;
e)stabileşte priorităţile legate de scopul prezentului acord;
f)caută metodele adecvate de evitare a problemelor care ar putea apărea în domeniile reglementate de prezentul acord;
g)încearcă să soluţioneze orice litigiu care apare în legătură cu aplicarea sau cu interpretarea prezentului acord;
h)examinează informaţiile prezentate de o parte în conformitate cu articolul 54; şi
i)face recomandări şi adoptă decizii, după caz, pentru a pune în aplicare aspecte specifice ale prezentului acord.
(4)Comitetul mixt hotărăşte prin consens. Acesta îşi adoptă regulamentul de procedură. Comitetul poate înfiinţa subcomitete şi grupuri de lucru care să se ocupe de chestiuni specifice.
(5)Comitetul mixt se întruneşte de regulă o dată pe an, alternativ în Uniune şi în Noua Zeelandă, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel. La solicitarea oricărei părţi, se organizează reuniuni speciale ale Comitetului mixt. Comitetul mixt este coprezidat de cele două părţi. Comitetul mixt se întruneşte de regulă la nivel de înalţi funcţionari.