Art. 48. - Art. 48: Transporturile - Acord din 05-oct-2016 DE PARTENERIAT privind relaţiile şi cooperarea între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 321L

În vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2022
Art. 48: Transporturile
(1)Părţile cooperează în toate domeniile relevante ale politicii în materie de transporturi, inclusiv ale politicii integrate din domeniul transporturilor, în vederea îmbunătăţirii circulaţiei mărfurilor şi pasagerilor, a promovării siguranţei şi securităţii maritime şi aeriene şi a protecţiei mediului, precum şi în vederea creşterii eficienţei sistemelor lor de transport.
(2)Cooperarea şi dialogul dintre părţi în acest domeniu ar trebui să urmărească promovarea:
a)schimbului de informaţii cu privire la politicile şi practicile fiecăreia;
b)consolidării relaţiilor aviatice dintre Uniune şi Noua Zeelandă cu scopul de:
(i)a îmbunătăţi accesul pe piaţă, oportunităţile de investiţii şi liberalizarea drepturilor de proprietate asupra transportatorilor aerieni, precum şi clauzele de control în acordurile privind serviciile aeriene în conformitate cu politicile naţionale;
(ii)a extinde şi a aprofunda cooperarea în materie de reglementare în domeniul siguranţei şi securităţii aviaţiei şi reglementarea economică a industriei transportului aerian; şi
(iii)a sprijini convergenţa în materie de reglementare şi eliminarea obstacolelor din calea activităţii economice a întreprinderilor, precum şi cooperarea în materie de gestionare a traficului aerian;
c)obiectivelor obţinerii unui acces nerestricţionat pe pieţele maritime internaţionale şi desfăşurării unor schimburi comerciale întemeiate pe concurenţă loială; şi
d)recunoaşterii reciproce a permiselor de conducere pentru autovehiculele terestre.