Art. 2. - Art. 2: Baza cooperării - Acord din 05-oct-2016 DE PARTENERIAT privind relaţiile şi cooperarea între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 321L

În vigoare
Versiune de la: 20 Iunie 2022
Art. 2: Baza cooperării
(1)Părţile îşi reafirmă angajamentul faţă de principiile democratice, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi faţă de statul de drept şi buna guvernanţă.
Respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Declaraţia universală a drepturilor omului şi în alte instrumente internaţionale relevante referitoare la drepturile omului, şi respectarea principiului statului de drept stau la baza politicilor interne şi internaţionale ale părţilor şi constituie un element esenţial al prezentului acord.
(2)Părţile îşi reafirmă adeziunea la Carta ONU şi la valorile comune exprimate în aceasta.
(3)Părţile îşi reafirmă angajamentul de a promova dezvoltarea durabilă şi creşterea economică în toate dimensiunile sale, de a contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare convenite la nivel internaţional şi de a coopera în vederea abordării provocărilor globale în materie de mediu, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările climatice.
(4)Părţile îşi subliniază angajamentul comun faţă de caracterul cuprinzător al relaţiei lor bilaterale şi faţă de extinderea şi aprofundarea acestei relaţii, inclusiv prin încheierea de acorduri sau înţelegeri specifice.
(5)Punerea în aplicare a prezentului acord se bazează pe principiile dialogului, respectului reciproc, parteneriatului egal, consensului şi respectării dreptului internaţional.