Sentinta nr. RJ de3eed547/2023 din 20-apr-2023, Tribunalul Covasna, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
Sentinta din 20 Aprilie 2023
TEXT SPETĂ
Persoană fizică vs Persoană fizică, Persoană fizică
Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2023:001.######
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ####### Dosar nr. ###/119/2022
SECŢIA CIVILĂ
Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor
în materia contencios administrativ şi fiscal
SENTINŢA CIVILĂ NR. ###
Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2023
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE : ###### ######
GREFIER : ######## ########
Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulată de partea reclamantă ###### ######## ######, prin reprezentant legal SINDICATUL NAŢIONAL "FORŢA LEGII", în contradictoriu cu partea pârâtă PREŞEDINTELE AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Instanţa constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în...