Sentinta nr. RJ 4e29864g5/2024 din 24-sept-2024, Curtea de Apel Bucuresti, litigiu privind regimul strainilor (Contencios administrativ si fiscal)
Sentinta din 24 Septembrie 2024
TEXT SPETĂ
Societate comercială vs Inspectoratul General pentru Imigrari
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A C_________ ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DOSAR NR. ####/2/2024
SENTINŢA CIVILĂ NR.####
Şedinţa publică din data de 24.09.2024
Curtea constituită din:
PREŞEDINTE: ######### ######
GREFIER: ###### ##########
Pe rol se află soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta
### ###### SRL în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATULUI ####### PENTRU IMIGRĂRI – DIRECŢIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI – SERVICIUL AUTORIZAŢII ŞI PERMISE DE ŞEDERE ÎN SCOP DE MUNCĂ, având ca obiect "litigiu privind regimul străinilor".
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 10.09.2024 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă. ##### nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 24.09.2024, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul...