Sentinta nr. 916/2013 din 12-mar-2013, Tribunalul Covasna, pretentii (Contencios administrativ si fiscal)

Hotarari judecătoresti

Sentinta din 12 Martie 2013

TEXT SPETĂ

Societate comercială vs Administratia Fondului pentru Mediu, ANAF

M A N I A

TRIBUNALUL C______

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

SENTINŢA CIVILĂ NR. 916

Şedinţa publică din 12 martie 2013

P_________: V______ I___ A_____

GREFIER: Ş_____ L_____

Pe rol se află, în pronunţare, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ____________ în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR P______ SF.G_______ , p_____ restituire taxă pe poluare.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în şedinţa publică din 5 martie 2013, în lipsa părţilor, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a reţinut-o spre soluţionare, aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din acea zi –parte integrantă din prezenta sentinţă, pronunţarea fiind amânată la data de 12 martie 2013.

TRIBUNALUL

Asupra procesului civil de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul...