Sentinta nr. 57/2013 din 08-feb-2013, Tribunalul Bihor, exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine) (Civil)

Hotarari judecătoresti

Sentinta din 8 Februarie 2013

TEXT SPETĂ

Persoană fizică vs

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINŢA CIVILĂ NR. 57/C/2013

Şedinţa publică de la 08.02.2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE : B___ J______

GREFIER : P__ D___

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta A____ S_____ în contradictoriu cu intimatul A____ JOZSEF, având ca obiect exequator(recunoaşterea înscrisurilor şi hotărârilor străine).

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura completa.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 01 februarie 2013, când părţile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru acest termen de judecată.

T R I B U N A L U L

DELIBERÂND

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 15.11.2012, petenta A____ S_____ a solicitat recunoaşterea cu...