Sentinta nr. 18875/2012 din 06-dec-2012, Tribunalul Bucuresti, ordonanta presedintiala (Litigii cu profesionistii)

Hotarari judecătoresti

Sentinta din 6 Decembrie 2012

TEXT SPETĂ

Societate comercială, Societate comercială vs Instituție de stat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SECŢIA A VI A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. xxxxx

Şedinţa publică din data de 06.12.2012

Tribunalul constituit din :

P_________ : C_______ H_____

GREFIER : R_____ B______

Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de reclamanta ________________ în contradictoriu cu pârâta C_______ N________ de D______ N________ si A_________ – C_____.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamanta reprezentată de dnii avocaţi V___ P_______ şi A_____ R_____ cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: cauza are ca obiect ordonanţă preşedinţială, se află în stadiul procesual fond, procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită în sensul respectării dispoziţiilor prevăzute de art.87 şi 92 Cod procedură civilă; la data de 29.11.2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia...