Sentinta nr. 15049/2012 din 25-oct-2012, Tribunalul Bucuresti, obligatia de a face (Litigii cu profesionistii)

Hotarari judecătoresti

Sentinta din 25 Octombrie 2012

TEXT SPETĂ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A VI-A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

SENTINŢA NR. xxxxx

Şedinţa publică din data de 25.10.2012

Instanţa constituită din:

P_________: A______ L______ E______ ECXARCU-H_____

GREFIER: A______ P____ S_____

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de reclamanta A__________ p_____ V____________ Activelor S_______ – A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Salariaţilor şi M________ C_________ P__________, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică răspunde apărătorul pârâtei, N______ M____, cu împuternicire avocaţială _______ nr. xxxxxx/2011, aflată la fila nr. 29/dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că reclamanta a formulat la data de 11.09.2012 o cerere de repunere pe rol, după care,

Având cuvântul pe cererea de repunere pe rol, apărătorul pârâtei solicită admiterea cererii de...