Sentinta civila nr. 8203/2010 din 15-dec-2010, Judecatoria Buzau, obligatie prestatie periodica (Civil)

Hotarari judecătoresti

Sentinta civila din 15 Decembrie 2010

TEXT SPETĂ

Societate comercială vs Persoană fizică

DOSAR NR.XXXXXXXXXXX

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECŢIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.8203

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 15 decembrie 2010

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

P_________: A______ C_____

GREFIER: F_______ L______

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta P_____ A___ D____ domiciliată în _____________________________ şi pe pârâta ________________ cu sediul în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 239, Sector 1, având ca obiect obligaţie prestaţie periodică

Prezenţa şi dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 08.12,2010 si au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, care face parte integrantă din prezenta sentinţa, iar instanţa pentru a da posibilitatea părţilor să depună note de concluzii scrise, în temeiul art. 146 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea, pentru azi 15.12.2010 şi în urma deliberării, a pronunţat următoarea hotărâre:

J U D E C AT A:

Deliberând asupra cererii de faţă, constată:

Prin...