Sentinta civila nr. 766/2010 din 20-apr-2010, Tribunalul Arad, contestatie decizie de concediere (Litigii de munca)
Sentinta civila din 20 Aprilie 2010
TEXT SPETĂ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A___ Operator 3207/2504
Secţia de contencios administrativ şi fiscal,
litigii de muncă şi asigurări sociale
Dosar nr. 5775 /108/2009
SENTINŢA CIVILĂ NR. 766
Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2 010
P_________ : M_____ A________
Judecător : C______ Ş______
Asistenţi judiciari : L_______ H__
A______ R____ P___
Grefier : M_____ I___
S-a luat în examinare acţiunea civilă formulată de reclamanta M_____ G_______ M________ în contradictoriu cu pârât a Universitatea A____ V_____ A___ , având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei – avocat C______ M_____ din Baroul A___ şi reprezentantul pârâtei – consilier juridic M____ D____ B____, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acţiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 285 din Codul muncii.
S-a făcut referatul cauzei , după care se constată depus la dosar răspunsul pârâtei la interogatoriul formulat de către...