Sentinta civila nr. 1644/2010 din 15-dec-2010, Tribunalul Arges, contestatie decizie de pensionare (Asigurari sociale)

Hotarari judecătoresti

Sentinta civila din 15 Decembrie 2010

TEXT SPETĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă Nr. 1644/AS

Şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010

Completul compus din:

P_________ N_______ C__________

Asistent judiciar C_______ E____ I____

Asistent judiciar Di ana R________ R___

Grefier R_____ M____

Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale privind pe c ontestatoarea P_______ A_______ şi pe intimata C___ J________ DE P_____ A____, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 09.12.2010, când au avut loc şi susţinerile părţilor care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată , care face parte integrantă din prezenta sentinţă, după care, Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea în cauză la data de 13.12.2010, respectiv 15.12.2010, când a pronunţat următoare soluţie

TRIBUNALUL

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 16.07.2010 c ontestatoarea Prede...