Incheiere nr. 1443/2012 din 04-apr-2012, Tribunalul Bucuresti, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)

Hotarari judecătoresti

Incheiere din 4 Aprilie 2012

TEXT SPETĂ

Societate comercială vs Societate comercială, ANAF

Dosar nr. XXXXXX/CA/2012.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA a IX-a de C_________ ADMINISTRATIV şi FISCAL

Încheiere

Şedinţa publică din data de 28.03.2012

Tribunalul constituit din:

P_________: D_______ D_____ M_____

GREFIER: M____ M_______

Pe rol se află soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate de reclamanta ___________, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor P______ I____ şi Direcţia Regională p_____ A_____ şi Operaţiuni V_____ Bucureşti-Serviciul Supraveghere Fiscală şi Coordonare Echipe Mobile .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta, prin avocat cu împuternicire avocaţială la fila 9, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei stadiul procesual al judecăţii, respectiv primul termen, faptul că reclamanta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru şi dovada...