Incheiere nr. 13408/2017 din 13-dec-2017, Judecatoria Bucuresti Sectorul 2, obligatie de a face (Civil)

Hotarari judecătoresti

Incheiere din 13 Decembrie 2017

TEXT SPETĂ

Societate comercială vs Bancă

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREŞTI-SECŢIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.11.2017

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

P_________: D____-E____ G______

GREFIER : A____ D___

Pe rol se află soluţionarea cauzei ci vile, având ca obiect obligaţie de a face - pretenţii (daune interese) , formulată de către reclamanta _____________________ SRL , în contradictoriu cu pârâta G______ B___ .

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamanta, prin apărător D__ iela Lipcanu cu împuternicire avocaţială în substituire la fila 8 din dosar, şi lipsind pârâta .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei obiectul dosarului, stadiul procesual şi modul de îndeplinire a procedurii de citare şi depunerea la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 03.11.2017 a unei cereri de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei de către apărătorul reclamantei (f. 91).