Ediţie provizorie

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera întâi)

30 aprilie 2024(*)

"Neîndeplinirea obligaţiilor de către un stat membru – Articolul 259 TFUE – Directiva 2014/49/UE – Scheme de garantare a depozitelor (SGD) – Articolul 14 alineatul (3) – Transferul activităţilor unei instituţii de credit de la SGD dintr-un stat membru către SGD dintr-un alt stat membru – Transferul către SGD din statul membru gazdă al contribuţiilor plătite la SGD din statul membru de origine în cele 12 luni care precedă transferul activităţilor – Obligaţie – Netransferarea contribuţiilor – Efect util – Principiul cooperării loiale"

În cauza C-822/21,

având ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulată în temeiul articolului 259 TFUE, introdusă la 30 decembrie 2021,

Republica Letonia, reprezentată de J. Davidoviča, K. Pommere şi I. Romanovska, în calitate de agenţi,

reclamantă,

susţinută de:

Republica Estonia, reprezentată de M. Kriisa, în calitate de agent,

Republica Lituania, reprezentată de K. Dieninis şi V. Kazlauskaite-Švenčioniene, în calitate de agenţi,

Comisia Europeană, reprezentată de E. Ljung Rasmussen, A. Nijenhuis, K. Simonsson şi D. Triantafyllou, în calitate de agenţi,

interveniente,

împotriva

Regatului Suediei, reprezentat de H. Shev şi O. Simonsson, în calitate de agenţi,

pârât,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Arabadjiev, preşedinte de cameră, domnii T. von Danwitz, P. G. Xuereb (raportor) şi A. Kumin şi doamna I. Ziemele, judecători,

avocat general: domnul J. Richard de la Tour,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 7 septembrie 2023,

pronunţă prezenta

Hotărâre

1 Prin cererea introductivă, Republica Letonia solicită Curţii să constate că Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO 2014, L 173, p. 149) şi al articolului 4 alineatul (3) TUE.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

2 Considerentele (3) şi (37) ale Directivei 2014/49 au următorul cuprins:

"(3) Prezenta directivă reprezintă un instrument esenţial pentru realizarea pieţei interne din punctul de vedere al libertăţii de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii financiare în domeniul instituţiilor de credit, sporind totodată stabilitatea sistemului bancar şi protecţia deponenţilor. Având în vedere costurile economice totale generate de falimentul unei instituţii de credit, precum şi impactul negativ asupra stabilităţii financiare şi încrederii deponenţilor, este indicat nu numai să se stabilească obligaţii de rambursare către deponenţi, ci şi să se permită statelor membre să aibă suficientă flexibilitate pentru a autoriza [schemele de garantare a depozitelor (SGD)] să pună în aplicare măsuri de diminuare a posibilităţii apariţiei unor creanţe viitoare împotriva SGD-urilor. Aceste măsuri ar trebui să respecte întotdeauna normele privind ajutoarele de stat.

[…]

(37) Protecţia depozitelor este un element esenţial pentru finalizarea pieţei interne şi o completare indispensabilă pentru sistemul de supraveghere a instituţiilor de credit, datorită solidarităţii pe care o creează între toate instituţiile care operează în cadrul unei anumite pieţe financiare în cazul în care una dintre acestea se află în faliment. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată permite SGD-urilor să îşi acorde reciproc împrumuturi pe bază de voluntariat."

3 Articolul 10 din Directiva 2014/49, intitulat "Finanţarea SGD-urilor", prevede la alineatele (1) şi (2):

"(1) Statele membre se asigură că SGD-urile dispun de sisteme adecvate pentru stabilirea datoriilor lor potenţiale. Resursele financiare disponibile ale SGD-urilor trebuie să fie proporţionale cu aceste datorii.

SGD-urile obţin resursele financiare disponibile prin contribuţiile care trebuie efectuate de membrii lor cel puţin anual. Acest lucru nu împiedică obţinerea unei finanţări suplimentare din alte surse.

(2) Statele membre se asigură că, până la 3 iulie 2024, resursele financiare disponibile ale SGD ating cel puţin un nivel-ţintă de 0,8 % din cuantumul depozitelor acoperite ale membrilor [săi].

Atunci când capacitatea de finanţare nu atinge nivelul-ţintă, plata contribuţiilor se reia cel puţin până la atingerea nivelului-ţintă.

În cazul în care, după ce a fost atins nivelul-ţintă pentru prima dată, resursele financiare disponibile au fost reduse la o valoare mai mică de două treimi din nivelul-ţintă, contribuţia periodică se stabileşte la un plafon care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.

Contribuţia periodică ţine seama în mod corespunzător de etapa din ciclul economic, precum şi de impactul pe care îl pot avea contribuţiile prociclice atunci când se stabilesc contribuţiile anuale în contextul acestui articol.

Statele membre pot prelungi perioada iniţială menţionată la primul paragraf cu maximum patru ani, în cazul în care SGD a efectuat plăţi cumulate care depăşesc 0,8 % din depozitele acoperite."

4 Articolul 14 din această directivă, intitulat "Cooperarea în cadrul Uniunii", prevede la alineatele (3) şi (4):

"(3) Dacă o instituţie de credit încetează să mai fie membră a unei SGD şi se alătură unei alte SGD, contribuţiile plătite în cele 12 luni care precedă încetarea afilierii la sistem, cu excepţia contribuţiilor extraordinare în conformitate cu articolul 10 alineatul (8), sunt transferate celeilalte SGD. Această dispoziţie nu se aplică dacă instituţia de credit a fost exclusă dintr-o SGD în temeiul articolului 4 alineatul (5).

Dacă o parte din activităţile unei instituţii de credit sunt transferate în alt stat membru şi, prin urmare, se afiliază unei alte SGD, contribuţiile plătite de instituţia de credit respectivă în cele 12 luni care precedă transferul, cu excepţia contribuţiilor extraordinare prevăzute la articolul 10 alineatul (8), sunt transferate celeilalte SGD proporţional cu cuantumul depozitelor acoperite transferate.

(4) Statele membre se asigură că SGD din statul membru de origine fac schimb de informaţii menţionate la articolul 4 alineatul (7) sau alineatele (8) şi (10) cu SGD din statele membre gazdă. Sunt aplicabile restricţiile prevăzute la articolul respectiv.

În cazul în care intenţionează să se transfere de la o SGD către o alta, în conformitate cu prezenta directivă, instituţiile de credit dau un preaviz de cel puţin şase luni cu privire la intenţia lor în acest sens. În perioada respectivă, instituţiile de credit au în continuare obligaţia de a contribui la SGD la care erau afiliate iniţial, în conformitate cu articolul 10, în ceea ce priveşte finanţarea ex ante şi finanţarea ex post."

Dreptul suedez

5 Articolul 13 din lag om insättningsgaranti (Legea privind garantarea depozitelor, SFS 1995, nr. 1571) prevede că autoritatea suedeză de garantare a depozitelor decide anual cu privire la cuantumul contribuţiilor datorate şi că acestea se plătesc în termen de o lună de la data deciziei respective.

6 În temeiul articolului 14 din această lege, în cazul în care o instituţie de credit este transferată, în tot sau în parte, şi intră sub incidenţa altei SGD, contribuţiile pe care le-a plătit în cele 12 luni care precedă transferul sunt transferate celeilalte SGD.

Istoricul litigiului

7 Nordea Bank AB este un grup european de servicii financiare cu sediul în Suedia şi membru al SGD suedeză. Până la 30 septembrie 2017, acest grup îşi desfăşura activitatea în Estonia, Letonia şi Lituania prin intermediul unor sucursale.

8 La 1 octombrie 2017, Nordea Bank a transferat activităţile sucursalelor sale situate în aceste trei state membre filialelor DNB Banka AS, stabilite în statele menţionate. În aceeaşi zi, activităţile acestor sucursale au trecut de la SGD suedeză la SGD-urile estoniene, letone şi lituaniene.

9 Prin decizia din 3 octombrie 2017, autoritatea suedeză de garantare a depozitelor a decis să nu transfere către SGD letonă contribuţiile care fuseseră plătite de Nordea Bank către SGD suedeză cu titlu de depozite legate de activităţile sucursalei sale letone (denumită în continuare "decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor din 3 octombrie 2017"). În această decizie, autoritatea menţionată a considerat că, în cursul celor 12 luni care precedă data transferului activităţilor sucursalei sale către SGD letonă, şi anume în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2016 şi 30 septembrie 2017, Nordea Bank nu plătise nicio contribuţie către SGD suedeză, astfel încât nu erau îndeplinite condiţiile de transfer al contribuţiilor prevăzute la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

10 În temeiul dreptului suedez, Nordea Bank dispunea de un termen de o lună pentru a efectua plata contribuţiei sale anuale începând de la fiecare decizie a autorităţii suedeze de garantare a depozitelor. Pentru anul 2016, decizia anuală a autorităţii respective datează din 2 septembrie 2016, iar Nordea Bank şi-a plătit contribuţia la SGD suedeză la 30 septembrie 2016. În ceea ce priveşte anul 2017, Nordea Bank şi-a plătit contribuţia la 13 octombrie 2017, în conformitate cu decizia anuală a autorităţii menţionate din 14 septembrie 2017. SGD suedeză nu a primit astfel nicio contribuţie între 1 octombrie 2016 şi 30 septembrie 2017, respectiv perioada de 12 luni care precedă transferul în cauză.

11 Prin decizii similare celei menţionate la punctul 9 din prezenta hotărâre, autoritatea suedeză de garantare a depozitelor a decis de asemenea să nu transfere SGD-urilor estoniană şi lituaniană contribuţiile plătite de Nordea Bank către SGD suedeză pentru depozitele legate de activităţile sucursalelor sale estoniană şi lituaniană.

12 Republica Letonia nu a contestat decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor din 3 octombrie 2017 în faţa instanţelor suedeze.

13 Cu toate acestea, prin scrisoarea din 27 martie 2019, autoritatea letonă de garantare a depozitelor a invitat Comisia Europeană să îşi exprime punctul de vedere cu privire la interpretarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

14 În răspunsul său comunicat prin scrisoarea din 9 octombrie 2020, Comisia a arătat că formularea acestei dispoziţii era incompletă şi că nu prevedea scenarii de intervenţie specifice în cazurile în care o autoritate naţională de garantare a depozitelor ar lua decizia de a prelungi termenul de plată a contribuţiilor, lăsând astfel deschisă posibilitatea unor interpretări divergente ale dispoziţiei menţionate.

15 Autorităţile de garantare a depozitelor ale celor trei state baltice au iniţiat o procedură de mediere cu autoritatea suedeză de garantare a depozitelor în faţa Autorităţii Bancare Europene (ABE), care a închis cazul în cursul anului 2019, fără ca părţile să fi ajuns la un acord.

Procedura precontencioasă

16 La 10 mai 2021, Republica Letonia, în temeiul articolului 259 al doilea paragraf TFUE, a depus o plângere la Comisie, solicitându-i să emită un aviz motivat pentru motivul că, prin refuzul de a transfera către SGD letonă contribuţiile plătite de sucursala letonă a Nordea Bank pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, Regatul Suediei a încălcat dreptul Uniunii şi în special articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

17 În conformitate cu articolul 259 al treilea paragraf TFUE, Comisia a invitat Regatul Suediei să îşi prezinte observaţiile cu privire la această plângere.

18 La 22 iunie 2021, Regatul Suediei a comunicat Comisiei observaţiile sale scrise.

19 La 1 iulie 2021, Republica Letonia şi Regatul Suediei au fost ascultate de Comisie. Regatul Suediei a arătat că, dacă contribuţiile ar fi fost plătite în cele 12 luni care precedă schimbarea afilierii la SGD, cuantumul contribuţiilor care trebuiau transferate către SGD letonă s-ar fi ridicat la aproximativ 500 000 de euro.

20 La 30 iulie 2021, Comisia a emis un aviz motivat în care a concluzionat, pe de o parte, că Regatul Suediei a încălcat articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 coroborat cu articolul 10 alineatul (1) din această directivă şi, pe de altă parte, că nu a încălcat articolul 4 alineatul (3) TUE.

Procedura în faţa Curţii

21 Prin înscrisul depus la grefa Curţii la 30 decembrie 2021, Republica Letonia a introdus prezenta acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, în temeiul articolului 259 TFUE.

22 În cererea introductivă, aceasta solicită Curţii:

– constatarea faptului că Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, întrucât, prin refuzul transferului către SGD letonă al contribuţiilor care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză, pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, în conformitate cu această dispoziţie, Regatul Suediei a acţionat contrar obiectivului directivei menţionate şi nu a garantat efectul util al dispoziţiilor acesteia;

– constatarea faptului că Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, întrucât, prin refuzul transferului către SGD letonă al contribuţiilor care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză, pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, Regatul Suediei exercită o influenţă negativă asupra integrării pieţei unice şi aduce astfel atingere încrederii reciproce dintre statele membre ale Uniunii Europene, care este o condiţie prealabilă integrării transfrontaliere.

În cazul în care Curtea declară că Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 şi al articolului 4 alineatul (3) TUE, Republica Letonia solicită Curţii:

– obligarea Regatului Suediei la încetarea încălcării constatate, prin transferul de la SGD suedeză către SGD letonă al cuantumului total al contribuţiilor plătite de sucursala letonă a Nordea Bank AB, calculate pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49;

– în cazul în care articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 ar putea primi o interpretare strictă, indicarea compatibilităţii sale cu obiectivul acestei directive şi obligarea SGD suedeză la transferul către SGD letonă al contribuţiilor plătite de sucursala letonă a Nordea Bank şi

– obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecată.

23 Prin Deciziile din 19, 25 şi 30 mai 2022, au fost admise cererile de intervenţie în susţinerea Republicii Letonia formulate de Republica Estonia, de Republica Lituania şi de Comisie.

24 Republica Estonia susţine primul, al treilea şi al cincilea capăt de cerere din cererea introductivă.

25 Republica Lituania susţine toate capetele de cerere din cererea introductivă.

26 Comisia susţine primul capăt de cerere din cererea introductivă.

27 Regatul Suediei solicită Curţii:

– respingerea acţiunii formulate de Republica Letonia şi

– obligarea Republicii Letonia la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la acţiune

Cu privire la admisibilitate

Argumentaţia părţilor

28 În primul rând, Regatul Suediei contestă admisibilitatea prezentei acţiuni în ansamblul său. Acest stat membru apreciază în esenţă că interpretarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 nu poate fi repusă în discuţie în cadrul unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, în temeiul articolului 259 TFUE. Pe de o parte, această directivă nu ar prevedea decât o armonizare minimă. Pe de altă parte, deşi recunoaşte că articolul 259 TFUE nu impune epuizarea căilor de atac naţionale, Regatul Suediei subliniază că decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor din 3 octombrie 2017 nu a fost contestată de Republica Letonia în faţa unei instanţe suedeze.

29 În plus, Regatul Suediei aminteşte că din jurisprudenţa Curţii reiese că acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor are ca obiect constatarea încălcărilor dreptului Uniunii de către un stat membru şi încetarea acestora şi că o acţiune este inadmisibilă dacă se limitează să solicite o interpretare a dreptului Uniunii. Or, acţiunea introdusă de Republica Letonia ar urmări înainte de toate să clarifice interpretarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

30 În al doilea rând, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere referitor la încălcarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, Regatul Suediei arată că, deşi, în cursul audierii din 1 iulie 2021, organizată de Comisie, Republica Letonia a invocat articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 şi articolul 10 din această directivă, în concluziile cererii sale introductive, acest stat membru nu a susţinut că Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul acestei din urmă dispoziţii. Prin urmare, Curtea nu ar putea examina dacă Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul dispoziţiei menţionate.

31 În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, referitor la încălcarea principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE şi argumentaţia invocată în susţinerea acestui capăt de cerere, Regatul Suediei arată că, în cursul procedurii administrative, Republica Letonia a invocat o încălcare a principiului egalităţii de tratament pentru motivul că Republica Finlanda s-ar fi aflat într-o situaţie similară cu cea a Republicii Letonia. Se pretinde că această situaţie ar fi rezultat din faptul că, la 1 octombrie 2018, Nordea Bank şi-a transferat sediul social în Finlanda, iar contribuţiile plătite la SGD suedeză în cele 12 luni care precedă acest transfer au fost transferate către SGD finlandeză prin decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor. Or, în cererea introductivă, Republica Letonia ar arăta, în susţinerea acestui capăt de cerere, că Regatul Suediei, interpretând în mod eronat Directiva 2014/49, a încălcat principiul cooperării loiale. Regatul Suediei apreciază, în consecinţă, că Republica Letonia şi-a modificat argumentaţia în raport cu cea pe care o invocase în cursul procedurii administrative şi că respectivul capăt de cerere, astfel cum este formulat, trebuie, aşadar, respins ca inadmisibil.

32 În sfârşit, în ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere, prin care Republica Letonia solicită Curţii să oblige Regatul Suediei la plata cotizaţiilor în cauză de către SGD suedeză către SGD letonă, Regatul Suediei susţine că al treilea capăt de cerere menţionat echivalează cu a solicita Curţii să oblige Regatul Suediei la plata unei despăgubiri. Or, întrucât o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor nu poate avea ca obiect o astfel de cerere, această cerere ar trebui respinsă.

33 În primul rând, Republica Letonia răspunde că argumentul Regatului Suediei, întemeiat pe faptul că Directiva 2014/49 nu prevede decât o armonizare minimă, nu priveşte admisibilitatea, ci fondul cauzei.

34 În al doilea rând, aceasta susţine că nicio dispoziţie a dreptului Uniunii nu impune epuizarea căilor de atac naţionale înainte de introducerea unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în faţa Curţii.

35 În al treilea rând, ea arată că cererea sa de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor este întemeiată pe o încălcare a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 coroborat cu articolul 10 alineatul (1) din această directivă şi arată că, în plângerea sa din 10 mai 2021, solicitase Comisiei să emită un aviz motivat, în sensul articolului 259 al treilea paragraf TFUE, în ceea ce priveşte obligaţia SGD suedeză de a transfera către SGD letonă contribuţiile plătite de sucursala letonă a Nordea Bank calculate pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49. Prin urmare, aceasta nici nu ar fi extins, nici nu ar fi modificat obiectul litigiului în cererea sa introductivă.

36 În al patrulea rând, ea susţine că, prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, nu solicită Curţii să oblige Regatul Suediei la plata unei despăgubiri, ci să îl oblige să pună capăt încălcării constatate. Astfel, potrivit Republicii Letonia, neîndeplinirea obligaţiilor imputată Regatului Suediei trebuie nu numai să fie constatată, ci şi să înceteze. Or, în speţă, această încetare nu ar putea să ia altă formă decât aceea a unei plăţi către SGD letonă a contribuţiilor refuzate, ceea ce nu ar corespunde unei despăgubiri.

Aprecierea Curţii

37 În ceea ce priveşte, în primul rând, admisibilitatea prezentei acţiuni în ansamblul său, trebuie arătat, în ceea ce priveşte, primo, argumentul Regatului Suediei întemeiat pe faptul că Directiva 2014/49 nu prevede decât o armonizare minimă, că acest argument, care se referă la problema interpretării directivei menţionate, ţine de temeinicia acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. Argumentul respectiv nu priveşte, aşadar, admisibilitatea acestei acţiuni.

38 În ceea ce priveşte, secundo, împrejurarea că Republica Letonia nu a contestat decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor din 3 octombrie 2017 în faţa unei instanţe suedeze, este suficient să se arate că admisibilitatea unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor introduse în temeiul articolului 259 TFUE nu este condiţionată de epuizarea căilor de atac naţionale.

39 În ceea ce priveşte, tertio, argumentul Regatului Suediei potrivit căruia prezenta acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor este inadmisibilă întrucât urmăreşte, înainte de toate, să clarifice interpretarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, trebuie amintit că prin procedura instituită la articolul 259 TFUE se urmăreşte să se constate şi să se determine încetarea comportamentului unui stat membru care încalcă dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2012, Ungaria/Slovacia, C-364/10, EU:C:2012:630, punctul 67 şi jurisprudenţa citată).

40 Desigur, o acţiune în temeiul acestei dispoziţii care vizează încălcări viitoare şi eventuale sau care se limitează la solicitarea unei interpretări a dreptului Uniunii este inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2012, Ungaria/Slovacia, C-364/10, EU:C:2012:630, punctul 68).

41 Cu toate acestea, prin acţiunea formulată, Republica Letonia nu se limitează să solicite o interpretare a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49. Astfel, după cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 40 din concluzii, ea solicită Curţii să constate că, prin refuzul de a transfera la SGD letonă contribuţiile care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză, pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale, prevăzută de dispoziţia menţionată, Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul dispoziţiei menţionate, pentru ca acesta să pună capăt pretinsei neîndepliniri a obligaţiilor şi numai în acest scop Republica Letonia susţine în faţa Curţii că SGD suedeză a interpretat în mod incorect aceeaşi dispoziţie.

42 Prin urmare, acest al treilea argument invocat de Regatul Suediei, prin care se contestă admisibilitatea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în ansamblul său, trebuie respins.

43 În ceea ce priveşte, în al doilea rând, admisibilitatea capetelor de cerere sau a argumentelor invocate de Republica Letonia, trebuie amintit, în ceea ce priveşte, primo, argumentul Regatului Suediei potrivit căruia Republica Letonia nu se poate întemeia, în acţiunea sa, pe o neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute la articolul 10 din Directiva 2014/49, că o acţiune introdusă în temeiul articolului 259 TFUE este delimitată de procedura precontencioasă prevăzută la acest articol şi trebuie să fie întemeiată pe aceleaşi motive şi argumente ca cele invocate în cursul acestei proceduri, astfel încât o critică ce nu a fost formulată în plângerea prezentată Comisiei este inadmisibilă în stadiul procedurii în faţa Curţii [a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 mai 2012, Comisia/Ţările de Jos, C-368/10, EU:C:2012:284, punctul 78, şi Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża), C-441/17, EU:C:2018:255, punctul 65, precum şi jurisprudenţa citată].

44 Totuşi, această cerinţă nu poate merge până la a impune în toate cazurile o coincidenţă perfectă între enunţarea obiecţiilor din plângerea formulată în faţa Comisiei şi concluziile cererii introductive, din moment ce obiectul litigiului, după cum a fost definit în această plângere, nu a fost extins sau modificat [a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża), C-441/17, EU:C:2018:255, punctul 66 şi jurisprudenţa citată].

45 În speţă, trebuie arătat, după cum a indicat în esenţă domnul avocat general la punctul 48 din concluzii, că articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2014/49 a fost invocat de Republica Letonia, în cadrul procedurii administrative iniţiate în faţa Comisiei, numai în susţinerea interpretării de către aceasta a articolului 14 alineatul (1) din directiva menţionată, pentru a demonstra încălcarea acestei din urmă dispoziţii, astfel cum reiese din avizul motivat al Comisiei. De asemenea, în cererea introductivă, reclamanta invocă articolul 10 alineatul (1) din directiva menţionată ca element al contextului în care se înscrie articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2014/49, element care ar confirma interpretarea sa cu privire la această din urmă dispoziţie, în privinţa căreia, prin intermediul primului capăt de cerere, solicită Curţii să constate o încălcare.

46 Prin urmare, Republica Letonia, invocând articolul 10 alineatul (1) din această directivă în motivarea cererii sale introductive, pentru a confirma interpretarea articolului 14 alineatul (1) din directiva menţionată, nu a extins obiectul litigiului care a fost definit în cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa Comisiei.

47 Secundo, în ceea ce priveşte argumentul Regatului Suediei potrivit căruia al doilea capăt de cerere, astfel cum este formulat în cererea introductivă, ar trebui respins ca inadmisibil întrucât Republica Letonia şi-ar fi modificat, în cererea sa introductivă, argumentaţia care vine în susţinerea acestui capăt de cerere în raport cu ceea ce a susţinut în faţa Comisiei, trebuie amintit că, prin intermediul acestui capăt de cerere, Republica Letonia susţine în esenţă că refuzul SGD suedeză de a transfera către SGD letonă contribuţiile în cauză plătite de sucursala letonă a Nordea Bank la SGD suedeză este contrar principiului cooperării loiale, precum şi principiului egalităţii, dat fiind că, într-o situaţie juridică comparabilă, SGD suedeză a transferat contribuţiile pe care le primise la SGD finlandeză, conform articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

48 Or, în plângerea sa din 10 mai 2021, Republica Letonia susţinuse de asemenea că, prin refuzul său de a transfera contribuţiile în cauză, Regatul Suediei încălcase principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TFUE şi principiul egalităţii de tratament între SGD-urile statelor membre.

49 În consecinţă, contrar celor susţinute de Regatul Suediei, Republica Letonia nu şi-a modificat, în cererea introductivă, argumentaţia care vine în susţinerea acestui capăt de cerere în raport cu ceea ce susţinuse în cursul procedurii administrative în faţa Comisiei.

50 Tertio, în ceea ce priveşte argumentul Regatului Suediei potrivit căruia al treilea capăt de cerere prin care se solicită obligarea de către Curte a Regatului Suediei la plata unei despăgubiri ar fi inadmisibil, trebuie arătat că, prin acest capăt de cerere, Republica Letonia solicită în esenţă Curţii să oblige Regatul Suediei să pună capăt încălcării constatate prin transferul de la SGD suedeză către SGD letonă a cuantumului total al contribuţiilor plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză, pentru perioada de 12 luni prevăzută la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

51 Or, din jurisprudenţa Curţii reiese că, într-o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, nu se poate solicita altceva decât constatarea existenţei pretinsei neîndepliniri a obligaţiilor în vederea încetării acesteia. Astfel, nu se poate, de exemplu, să se solicite Curţii, în cadrul unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, să dispună ca un stat membru să adopte un anumit comportament pentru a se conforma dreptului Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2020, Comisia/Polonia, Ungaria şi Republica Cehă (Mecanism de transfer temporar al solicitanţilor de protecţie internaţională), C-715/17, C-718/17 şi C-719/17, EU:C:2020:257, punctul 56, precum şi jurisprudenţa citată].

52 În consecinţă, întrucât, prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, Republica Letonia solicită Curţii să oblige Regatul Suediei la plata contribuţiilor în cauză, acest capăt de cerere depăşeşte ceea ce se poate solicita în cadrul unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, astfel cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 42 din concluzii, şi trebuie, aşadar, declarat inadmisibil.

53 Constatarea efectuată la punctul precedent nu aduce atingere obligaţiei statului membru care decurge din articolul 260 alineatul (1) TFUE de a lua măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii, dacă aceasta din urmă constată că statul membru menţionat nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor.

54 În sfârşit, în ceea ce priveşte al patrulea capăt de cerere, trebuie arătat că, prin intermediul acestuia, Republica Letonia solicită Curţii, "în cazul în care articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 ar putea primi o interpretare strictă, indicarea compatibilităţii sale cu obiectivul acestei directive şi obligarea [SGD] suedeză la transferul către [SGD] letonă al contribuţiilor plătite de sucursala letonă a Nordea Bank".

55 În această privinţă, trebuie amintit că, întrucât condiţiile de admisibilitate a unei acţiuni şi a motivelor menţionate în aceasta sunt de ordine publică, Curtea le poate examina din oficiu, în conformitate cu articolul 150 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2010, Comisia/Germania, C-160/08, EU:C:2010:230, punctul 40).

56 Or, cererea cuprinsă în al patrulea capăt de cerere din cererea introductivă depăşeşte ceea ce se poate solicita în cadrul unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, în temeiul jurisprudenţei citate la punctul 51 din prezenta hotărâre.

57 Prin urmare, al patrulea capăt de cerere trebuie de asemenea declarat inadmisibil.

Cu privire la fond

58 Republica Letonia invocă două motive în susţinerea acţiunii formulate. Prin intermediul primului motiv, aceasta reproşează Regatului Suediei neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49. Prin intermediul celui de al doilea motiv, ea îi reproşează că a încălcat principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49

– Argumentaţia părţilor

59 Republica Letonia precizează, cu titlu introductiv, că nu contestă transpunerea Directivei 2014/49 în dreptul suedez, dar apreciază că Regatul Suediei nu a aplicat în mod corect cerinţele articolului 14 alineatul (3) din directiva menţionată, refuzând să transfere la SGD letonă contribuţiile plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză, calculate pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale la SGD letonă.

60 În această privinţă, Republica Letonia, susţinută de interveniente, arată mai întâi că dispoziţia menţionată nu trebuie să primească o interpretare strictă şi trebuie interpretată în sensul că o SGD la care o instituţie de credit devine membru nou trebuie să primească contribuţiile acestei instituţii de credit care au fost calculate şi plătite pentru perioada de 12 luni care precedă transferul către această SGD, indiferent de momentul în care au fost plătite efectiv. Elementul determinant ar fi, aşadar, faptul că contribuţiile instituţiei de credit plătite către SGD la care era afiliată iniţial au fost calculate şi solicitate pentru perioada în cauză, iar nu momentul la care contribuţiile solicitate au fost plătite sau înregistrate în contabilitatea acestei SGD.

61 Ea arată în continuare, susţinută şi în acest caz de interveniente, că, prin favorizarea unei interpretări literale a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 şi prin refuzul de a transfera contribuţiile în cauză către SGD letonă, Regatul Suediei nu ar fi asigurat efectul util al acestei dispoziţii şi ar fi compromis realizarea obiectivelor acestei directive, care ar urmări, potrivit considerentului (3) al acesteia, să faciliteze libertatea de stabilire şi libera prestare a serviciilor financiare, precum şi să contribuie la stabilitatea sistemului bancar şi la protecţia deponenţilor.

62 În plus, abordarea Regatului Suediei ar aduce atingere încrederii reciproce dintre statele membre, din moment ce SGD dintr-un stat membru, căruia un membru al unei SGD dintr-un alt stat membru intenţionează să i se alăture, nu s-ar mai putea baza pe un transfer de contribuţii ale SGD din acest alt stat membru.

63 În sfârşit, Republica Letonia susţine că o obligaţie generală de a plăti contribuţii anuale decurge de asemenea din articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2014/49, care impune SGD ale statelor membre obţinerea resurselor financiare disponibile prin intermediul contribuţiilor care trebuie efectuate de membrii lor cel puţin anual. Or, astfel cum ar fi arătat Comisia în avizul motivat, interpretarea dată de Regatul Suediei articolului 14 alineatul (3) şi articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2014/49 ar aduce atingere drepturilor SGD din statul membru gazdă (denumită în continuare "SGD receptoare") care, de la data transferului, trebuie să îşi asume răspunderea pentru depozitele acoperite ale instituţiei de credit.

64 Republica Estonia precizează, mai întâi, că, deşi din articolul 10 alineatul (1) din această directivă rezultă că revine statelor membre sarcina de a stabili cu ce frecvenţă şi în ce moment trebuie plătite contribuţiile, ar fi clar că prelevarea şi plata acestor contribuţii trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe an. Astfel, dacă un stat membru nu se asigură că contribuţiile sunt prelevate şi plătite cel puţin anual, acesta nu şi-ar putea respecta obligaţia, care decurge din articolul 14 alineatul (3) din directiva menţionată, de a se asigura că, în cazul în care o instituţie de credit încetează să mai fie membră a propriei SGD şi se alătură unei alte SGD dintr-un alt stat membru, contribuţiile plătite în cele 12 luni care precedă încetarea afilierii sale la SGD la care era afiliată iniţial sunt transferate către SGD receptoare.

65 Or, în speţă, contribuţiile ar fi fost plătite SGD suedeză în mod nelegal întrucât nicio contribuţie nu i-ar fi fost plătită în cele 12 luni care precedă transferul activităţilor sucursalei letone a Nordea Bank către SGD letonă. Regatul Suediei ar fi trebuit, aşadar, pentru a-şi îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 10 alineatul (1) şi al articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, să considere că fuseseră plătite contribuţii în această perioadă de 12 luni.

66 În continuare, Republica Estonia susţine că, având în vedere articolul 14 alineatul (4) din această directivă, în temeiul căruia, în cazul în care intenţionează să se transfere de la o SGD către o alta, în conformitate cu directiva respectivă, instituţiile de credit dau un preaviz de cel puţin şase luni cu privire la intenţia lor în acest sens, autoritatea suedeză de garantare a depozitelor trebuia să dispună, cu mult înainte de transfer, de informaţia potrivit căreia activităţile sucursalei Nordea Bank urmau să fie transferate de la SGD suedeză către SGD letonă. Prin urmare, aceasta ar fi putut asigura perceperea contribuţiilor astfel încât obligaţia care decurge din articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 să poată fi îndeplinită.

67 În sfârşit, Republica Estonia aminteşte că, în avizul său din 8 august 2019 privind eligibilitatea depozitelor, nivelul de garantare şi cooperarea dintre sistemele de garantare a depozitelor, care este disponibil pe site-ul internet al acestei autorităţi, ABE a subliniat că data la care o instituţie de credit decide să îşi plătească contribuţiile ridică probleme în practică. ABE ar fi propus, aşadar, în acest aviz, modificarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, propunere pe care Republica Estonia o susţine, pentru a garanta claritatea juridică şi a evita probleme similare celor întâmpinate în prezenta cauză.

68 Comisia adaugă că contribuţiile datorate în fiecare an unei SGD de către membrii săi, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Directiva 2014/49, pot fi considerate contrapartida garantării depozitelor pentru o anumită perioadă. Obligaţia, prevăzută la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, de a transfera contribuţiile atunci când o parte din activităţile unei instituţii de credit trece la o altă SGD ar fi astfel întemeiată pe norma de bază referitoare la finanţarea schemei, prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din această directivă. Intenţia legiuitorului Uniunii ar fi fost, prin urmare, ca, în ipoteza restructurării unei bănci, fondurile să fie întotdeauna disponibile pentru a putea fi transferate către SGD receptoare, pentru a-i permite acesteia să îşi îndeplinească obligaţiile care îi revin în temeiul acestei scheme.

69 În plus, potrivit Comisiei, articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 ar urmări să compenseze creşterea riscului financiar pentru SGD receptoare în cazul transferului, de la o SGD la alta, al responsabilităţii financiare a unei părţi din depozitele acoperite ale unei instituţii de credit, de exemplu prin restructurarea instituţiei de credit. Orice interpretare diferită ar avea consecinţe grave pentru realizarea pieţei interne şi ar aduce atingere încrederii în SGD, precum şi cooperării dintre autorităţile competente ale statelor membre.

70 Regatul Suediei răspunde, în primul rând, că modul de redactare a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 este clar şi lipsit de ambiguitate. Acesta prevede că contribuţiile plătite în perioada de 12 luni care precedă transferul către SGD receptoare sunt transferate acestei SGD. Dispoziţia menţionată acoperă, aşadar, cuantumul total al contribuţiilor plătite în perioada respectivă, indiferent de perioada la care s-ar raporta acestea.

71 În al doilea rând, nici contextul în care se înscrie articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 nu ar confirma interpretarea susţinută de Republica Letonia şi de interveniente.

72 Faptul că articolul 10 alineatul (1) din această directivă prevede că contribuţiile trebuie plătite cel puţin anual nu ar însemna că se poate considera că o contribuţie, care a fost plătită, se raportează la o perioadă specifică de 12 luni. Nu ar fi posibil să se considere nici că articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2014/49 impune o dată a plăţii specifică în raport cu o perioadă de 12 luni.

73 În plus, în temeiul articolului 10 alineatul (2) din această directivă, statele membre ar trebui să se asigure că, până la 3 iulie 2024, resursele financiare disponibile ale SGD ating cel puţin un nivel-ţintă de 0,8 % din cuantumul depozitelor acoperite ale membrilor săi. Astfel, această directivă ar oferi statelor membre o marjă largă de manevră pentru a stabili cuantumul contribuţiilor şi, în plus, posibilitatea de a nu percepe contribuţii odată atins nivelul-ţintă. Aplicarea posibilităţii de a înceta perceperea contribuţiilor după atingerea nivelului-ţintă ar putea conduce, într-adevăr, la situaţii în care nu este necesar să se transfere contribuţiile în cazul transferului de activitate. Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2014/49 nu ar garanta, aşadar, că fondurile sunt întotdeauna disponibile pentru a fi transferate SGD receptoare, contrar celor susţinute de Comisie.

74 În al treilea rând, ar exista motive generale şi sistemice pentru aplicarea articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 astfel cum este redactat. În fapt, o asemenea aplicare ar aduce claritate în ceea ce priveşte fondurile care pot face obiectul unui transfer. În schimb, o interpretare potrivit căreia trebuie să se considere că această dispoziţie acoperă plăţi care nu au fost efectuate în perioada de 12 luni care precedă transferul ar implica un anumit număr de ambiguităţi şi ar fi dificil de aplicat.

75 În al patrulea rând, Regatul Suediei arată că din avizul ABE din 8 august 2019, citat la punctul 67 din prezenta hotărâre, reiese că perceperea contribuţiilor membrilor unei SGD, în temeiul Directivei 2014/49, nu ţine seama pe deplin de responsabilitatea care poate fi transferată între diferite SGD-uri. Din acest aviz ar reieşi de asemenea că articolul 14 alineatul (3) din directiva menţionată nu prevede o soluţie exhaustivă în ceea ce priveşte transferul de fonduri şi că ABE a recomandat, în acest context, modificarea dispoziţiei menţionate. Astfel, lacunele dispoziţiei menţionate nu ar putea fi remediate printr-o interpretare a dispoziţiilor existente.

76 În al cincilea rând, Regatul Suediei arată că, după cum reiese din avizul motivat al Comisiei, cu ocazia schimburilor care au avut loc în luna octombrie 2020 între autorităţile de garantare a depozitelor din cele trei state baltice şi Comisie, aceasta din urmă a subliniat că directiva menţionată prevedea o armonizare minimă în ceea ce priveşte transferul contribuţiilor. Prin urmare, dispoziţia în cauză nu ar trebui interpretată altfel decât pe baza modului său de redactare.

77 În al şaselea rând, pe de o parte, acesta arată că, contrar celor susţinute de Comisie, interpretarea literală a articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 nu are consecinţe grave pentru realizarea pieţei interne. Prin urmare, contribuţiile care pot fi transferate în temeiul acestei directive ar trebui rareori să aibă o asemenea amploare încât să se poată considera că sunt esenţiale pentru ca SGD receptoare să îşi poată îndeplini obligaţiile. Astfel, faptul că SGD suedeză nu a transferat contribuţii către SGD letonă nu ar fi determinat o majorare corespunzătoare a contribuţiilor percepute de această din urmă SGD.

78 Pe de altă parte, interpretarea pe care o preconizează nu ar implica un avantaj necuvenit pentru SGD suedeză. El aminteşte, în această privinţă, că transferul activităţilor Nordea Bank, de la SGD suedeză către SGD finlandeză, a determinat plata unor contribuţii ale SGD suedeză către SGD finlandeză, SGD suedeză primind contribuţii în perioada de 12 luni care precedă acest transfer. Aplicarea coerentă a articolului 14 alineatul (3) din directiva menţionată ar fi produs pur şi simplu rezultate diferite în funcţie de împrejurările de fapt diferite.

– Aprecierea Curţii

79 Prin intermediul primului motiv, Republica Letonia, susţinută de interveniente, reproşează Regatului Suediei că nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 atunci când a refuzat, pe baza unei interpretări şi a unei aplicări eronate a acestei dispoziţii, să transfere către SGD letonă contribuţiile pe care Nordea Bank le plătise către SGD suedeză, pentru depozitele legate de activităţile sucursalei letone, pentru perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale la SGD letonă.

80 Regatul Suediei apreciază că acest refuz nu constituie o neîndeplinire a obligaţiilor, din moment ce articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 impune ca contribuţiile care urmează să fie transferate să fi fost plătite în perioada de 12 luni care precedă transferul. Or, întrucât Nordea Bank nu a plătit nicio contribuţie pentru activităţile sucursalei sale letone în această perioadă, condiţiile dispoziţiei menţionate nu ar fi fost îndeplinite în opinia acestui stat membru.

81 Conform unei jurisprudenţe a Curţii, pentru interpretarea unei dispoziţii de drept al Uniunii, este necesar să se ţină seama nu numai de formularea acesteia, ci şi de contextul ei şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziţie [Hotărârea din 21 decembrie 2023, G. K şi alţii (Parchetul European), C-281/22, EU:C:2023:1018, punctul 46, precum şi jurisprudenţa citată].

82 În ceea ce priveşte modul de redactare a articolului 14 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2014/49, trebuie amintit că, în temeiul acestui paragraf, dacă o parte din activităţile unei instituţii de credit sunt transferate în alt stat membru şi, prin urmare, se afiliază unei alte SGD, contribuţiile plătite de instituţia de credit respectivă în cele 12 luni care precedă transferul, cu excepţia anumitor contribuţii extraordinare, sunt transferate celeilalte SGD proporţional cu cuantumul depozitelor acoperite transferate.

83 Din expresia "contribuţiile plătite" rezultă că dispoziţia menţionată se întemeiază pe premisa potrivit căreia contribuţiile au fost plătite în principiu în această perioadă de 12 luni şi trebuie, aşadar, să fie transferate la SGD receptoare în cazul transferului de activităţi către un alt stat membru. Această interpretare este susţinută de expresia "proporţional", care stabileşte o legătură foarte clară între transferul contribuţiilor şi cel al garantării depozitelor.

84 Astfel, modul de redactare a acestei dispoziţii nu permite excluderea posibilităţii ca contribuţiile care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul, dar percepute de SGD suedeză în afara acestei perioade, să fie transferate la SGD receptoare.

85 În ceea ce priveşte contextul în care se înscrie articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, trebuie arătat că această dispoziţie trebuie interpretată ţinând seama de articolul 10 alineatul (1) din această directivă, care defineşte modalităţile de finanţare a SGD-urilor.

86 În temeiul articolului 10 alineatul (1) al doilea paragraf din directiva menţionată, SGD-urile obţin resursele financiare disponibile prin intermediul contribuţiilor care trebuie efectuate de membrii lor cel puţin anual. Astfel cum arată Comisia, din această dispoziţie rezultă că contribuţiile plătite de membri către SGD pot fi considerate ca fiind contraprestaţia garantării depozitelor pentru o anumită perioadă.

87 Prin urmare, ar fi conform cu economia SGD ca, în cazul transferului anumitor activităţi ale unei instituţii de credit în alt stat membru şi, în consecinţă, al transferului responsabilităţii depozitelor garantate către SGD din acest alt stat membru, contrapartida garantării depozitelor să fie de asemenea transferată către SGD receptoare.

88 Astfel, efectul util al articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 impune ca, pentru a respecta obligaţia care decurge din această dispoziţie, autoritatea suedeză de garantare a depozitelor să transfere către SGD letonă contribuţiile care i-au fost plătite de Nordea Bank şi care se raportează la cele 12 luni care precedă transferul activităţilor Nordea Bank la SGD letonă, luând în considerare perioadele la care se raportează contribuţiile Nordea Bank, iar nu data exactă la care îi fuseseră plătite contribuţiile menţionate.

89 Desigur, în temeiul articolului 10 alineatul (2) din directiva menţionată, invocat de Regatul Suediei în înscrisurile sale, statele membre se asigură că, până la 3 iulie 2024, resursele financiare disponibile ale SGD ating cel puţin un nivel-ţintă de 0,8 % din cuantumul depozitelor acoperite ale membrilor săi. În consecinţă, statele membre pot decide să nu mai perceapă contribuţii odată şi atât timp cât se atinge nivelul-ţintă. Or, dacă un stat membru ar lua o asemenea decizie, SGD din acest stat membru ar putea, în cazul transferului activităţii unuia dintre membrii săi către SGD dintr-un alt stat membru, să nu aibă nicio contribuţie care să fie transferată către SGD receptoare, întrucât nu ar fi primit el însuşi nicio contribuţie.

90 Cu toate acestea, interpretarea articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2014/49 susţinută de Regatul Suediei presupune, pe de o parte, că nivelul-ţintă este atins şi, pe de altă parte, că, prin excepţie de la principiul potrivit căruia o instituţie de credit plăteşte cel puţin anual o contribuţie la SGD al cărei membru este, un stat membru decide să nu perceapă contribuţii. Împrejurarea că, într-o astfel de situaţie, nicio contribuţie nu ar fi fost plătită în cele 12 luni care precedă transferul şi nu ar putea fi transferată ar fi o consecinţă logică a unei asemenea decizii de a nu solicita plata acestor contribuţii şi este lipsită de relevanţă în situaţiile în care, dimpotrivă, un stat membru nu a adoptat o asemenea decizie şi a solicitat plata unor contribuţii pentru perioada de 12 luni care precedă transferul.

91 În ceea ce priveşte obiectivul urmărit la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, este necesar să se arate că această dispoziţie urmăreşte să compenseze SGD receptoare pentru riscul financiar legat de transferul depozitelor acoperite ale instituţiei de credit. Acest obiectiv confirmă interpretarea potrivit căreia Regatul Suediei ar fi trebuit să ţină seama de perioadele la care se raportează contribuţiile plătite de Nordea Bank, iar nu de data exactă a plăţilor. Astfel, interpretarea menţionată este unica în măsură să garanteze că o SGD la care era afiliată iniţial, care nu mai suportă riscul legat de depozitele acoperite transferate către un alt stat membru decât cel al SGD la care era afiliată iniţial, nu păstrează, precum în speţă, contribuţii plătite care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul pentru simplul motiv că au fost plătite către această SGD ulterior perioadei respective.

92 În plus, trebuie amintit că această directivă urmăreşte, mai general, după cum reiese din considerentul (3) al acesteia, pe de o parte, să protejeze deponenţii în caz de indisponibilitate a depozitelor constituite la o instituţie de credit care face parte dintr-o SGD şi, pe de altă parte, să asigure stabilitatea sistemului bancar, evitându-se fenomenele de retragere masivă a depozitelor, nu numai de la o instituţie de credit aflată în dificultate, ci şi de la instituţii sănătoase, din cauza faptului că publicul îşi pierde încrederea în soliditatea acestui sistem (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 martie 2021, Balgarska Narodna Banka, C-501/18, EU:C:2021:249, punctul 51 şi jurisprudenţa citată).

93 Or, numai interpretarea potrivit căreia, în cazul transferului activităţilor unei instituţii de credit către un alt stat membru, SGD la care era afiliată iniţial, care nu mai suportă riscul aferent depozitelor acoperite transferate, trebuie să transfere către SGD receptoare toate contribuţiile care i-au fost plătite de această instituţie de credit şi care se raportează la perioada de 12 luni anterioară transferului menţionat participă la realizarea acestui dublu obiectiv, întrucât permite SGD receptoare să perceapă o contraprestaţie pentru riscul aferent depozitelor acoperite transferate, ceea ce contribuie la stabilitatea sa financiară şi la protecţia deponenţilor instituţiilor de credit afiliate la această SGD.

94 În sfârşit, această interpretare este confirmată de considerentul (37) al Directivei 2014/49, care evocă solidaritatea între toate instituţiile care operează în cadrul unei anumite pieţe financiare. Astfel, sosirea unei noi instituţii de credit în cadrul unei SGD majorează în mod automat valoarea totală a depozitelor acoperite şi este susceptibilă să determine un apel la contribuţii în cadrul acestei SGD. Sosirea acestei noi instituţii ar trebui, prin urmare, să fie însoţită de transferul contribuţiilor pe care le-a plătit către SGD la care era afiliată iniţial şi care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul, pentru a putea contribui la solidaritatea în cadrul SGD receptoare.

95 Din consideraţiile care precedă reiese că este necesar să se admită primul motiv şi să se constate că, prin refuzul transferului către SGD letonă al contribuţiilor care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză şi care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale la SGD letonă, Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (3) TUE şi a principiului egalităţii de tratament

– Argumentaţia părţilor

96 Republica Letonia, susţinută de Republica Lituania, arată că refuzul SGD suedeză de a transfera către SGD letonă contribuţiile plătite de sucursala letonă a Nordea Bank pentru perioada prevăzută la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49 este contrar principiului cooperării loiale, precum şi principiului egalităţii de tratament, dat fiind că SGD suedeză a transferat, într-o situaţie juridică comparabilă, contribuţii pe care le primise de la Nordea Bank către SGD finlandeză, conform articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, în urma transferului sediului Nordea Bank în Finlanda.

97 Regatul Suediei răspunde că, întrucât transferul sediului social al Nordea Bank în Finlanda a avut loc la 1 octombrie 2018, iar contribuţiile au fost plătite către SGD suedeză la 13 octombrie 2017, precum şi la 28 septembrie 2018, acestea au fost plătite în perioada de 12 luni care precedă transferul, şi anume perioada cuprinsă între 1 octombrie 2017 şi 30 septembrie 2018. Astfel, SGD suedeză ar fi aplicat şi în acest caz articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, în conformitate cu modul său de redactare, în concordanţă cu aplicarea acestei dispoziţii în decizia autorităţii suedeze de garantare a depozitelor din 3 octombrie 2017. Diferenţa de rezultat constatată ar rezulta, aşadar, exclusiv din momentul în care au avut loc plăţile. Regatul Suediei contestă, aşadar, afirmaţia Republicii Letonia potrivit căreia ar fi acţionat în mod neloial, deşi a aplicat această dispoziţie în mod uniform.

– Aprecierea Curţii

98 Trebuie amintit că din jurisprudenţă reiese că o neîndeplinire a obligaţiei generale de cooperare loială care decurge din articolul 4 alineatul (3) TUE nu poate fi constatată decât în măsura în care vizează comportamente distincte de cele care constituie încălcarea obligaţiilor specifice reproşată statului membru [Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/Danemarca (DOP Feta), C-159/20, EU:C:2022:561, punctul 75 şi jurisprudenţa citată].

99 Or, astfel cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 80 din concluzii, din argumentaţia Republicii Letonia, rezumată la punctul 96 din prezenta hotărâre, reiese că, prin intermediul celui de al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 4 alineatul (3) TUE, această argumentaţie vizează refuzul SGD suedeză de a transfera către SGD letonă contribuţiile plătite de sucursala letonă a Nordea Bank pentru perioada prevăzută la articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49, şi anume acelaşi comportament ca cel care constituie încălcarea obligaţiei specifice cuprinse în această din urmă dispoziţie.

100 Prin urmare, nu este necesar să se constate o neîndeplinire a obligaţiei generale prevăzute la articolul 4 alineatul (3) TUE distinctă de neîndeplinirea deja constatată a obligaţiei mai specifice de care era ţinut Regatul Suediei în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

101 Argumentul Republicii Letonia, întemeiat pe o încălcare a principiului egalităţii de tratament, vizează şi refuzul SGD suedeză de a transfera către SGD letonă contribuţiile în cauză, astfel încât nu este necesar nici să se constate o încălcare distinctă a acestui principiu, după cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 81 din concluzii.

102 Din ceea ce precedă rezultă că al doilea motiv trebuie respins.

103 Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, este necesar să se constate că, prin refuzul transferului către SGD letonă al contribuţiilor care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank către SGD suedeză şi care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale la SGD letonă, Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49.

Cu privire la cheltuielile de judecată

104 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (3) din acest regulament de procedură, în cazul în care părţile cad, fiecare, în pretenţii cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată, cu excepţia situaţiei în care, având în vedere împrejurările cauzei, Curtea consideră că este justificat ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracţiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

105 În speţă, atât Republica Letonia, cât şi Regatul Suediei au solicitat obligarea celeilalte părţi la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, Regatul Suediei a căzut în pretenţii în cadrul primului motiv invocat de Republica Letonia, iar aceasta în cadrul celui de al doilea motiv.

106 În consecinţă, trebuie să se decidă că Republica Letonia şi Regatul Suediei suportă propriile cheltuieli de judecată.

107 În temeiul articolului 140 alineatul (1) din acelaşi Regulament de procedură, potrivit căruia statele membre şi instituţiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată, Republica Estonia, Republica Lituania şi Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară şi hotărăşte:

1) Prin refuzul transferului către schema de garantare a depozitelor (SGD) letonă al contribuţiilor care fuseseră plătite de sucursala letonă a Nordea Bank AB către SGD suedeză şi care se raportează la perioada de 12 luni care precedă transferul activităţilor acestei sucursale la SGD letonă, Regatul Suediei nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor.

2) Respinge în rest acţiunea.

3) Republica Letonia, Regatul Suediei, Republica Estonia, Republica Lituania şi Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături

* Limba de procedură: suedeza.