Ediţie provizorie

HOTĂRÂREA CURŢII (Camera a treia)

30 aprilie 2024(*)

"Trimitere preliminară – Energie – Directiva 2009/119/CE – Aprovizionare a stocurilor de ţiţei şi/sau produse petroliere – Articolul 3 – Obligaţia statelor membre de a menţine stocuri de urgenţă – Articolul 8 – Operatori economici – Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 – Statistici în domeniul energiei – Reglementare naţională care permite să se impună unui operator economic obligaţia de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă al unui produs petrolier, inclusiv atunci când acest produs nu are legătură cu activitatea economică a acestui operator – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 16 – Libertatea de a desfăşura o activitate comercială – Articolul 17 – Dreptul de proprietate"

În cauzele conexate C-395/22 şi C-428/22,

având ca obiect două cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna, Bulgaria), prin deciziile din 3 şi 14 iunie 2022, primite de Curte la 14 şi, respectiv, la 28 iunie 2022, în procedurile

"Trade Express-L" OOD (C-395/22),

"DEVNIA TSIMENT" AD (C-428/22)

împotriva

Zamestnik-predsedatel na Darzhavna agentsia "Darzhaven rezerv i voennovremenni zapasi",

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna K. Jürimäe (raportoare), preşedintă de cameră, şi domnii N. Piçarra şi N. Jääskinen, judecători,

avocat general: domnul A. Rantos,

grefier: doamna R. Stefanova-Kamisheva, administratoare,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 5 iulie 2023,

luând în considerare observaţiile prezentate:

– pentru "DEVNIA TSIMENT" AD, de E. Evtimov, Y. Mateeva, S. Vasilev, V. Vidolov, advokati, şi M. B. Lazarov;

– pentru guvernul bulgar, de T. Mitova şi L. Zaharieva, în calitate de agenţi;

– pentru guvernul neerlandez, de E. M. M. Besselink, M. K. Bulterman şi C. S. Schillemans, în calitate de agenţi;

– pentru guvernul slovac, de S. Ondrášiková, în calitate de agent;

– pentru Comisia Europeană, de V. Bozhilova, B. De Meester şi C. Georgieva, în calitate de agenţi,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 19 octombrie 2023,

pronunţă prezenta

Hotărâre

1 Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 1, a articolului 2 primul paragraf literele (i) şi (j), precum şi a articolelor 3 şi 8 din Directiva 2009/119/CE a Consiliului din 14 septembrie 2009 privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere (JO 2009, L 265, p. 9), astfel cum a fost modificată prin Directiva de punere în aplicare (UE) 2018/1581 a Comisiei din 19 octombrie 2018 (JO 2018, L 263, p. 57) (denumită în continuare "Directiva 2009/119"), a articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (JO 2008, L 304, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/2146 al Comisiei din 26 noiembrie 2019 (JO 2019, L 325, p. 43) (denumit în continuare "Regulamentul nr. 1099/2008"), precum şi a articolului 17 şi a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "carta").

2 Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între "Trade Express-L" OOD (denumită în continuare "Trade Express") (C-395/22) şi "DEVNIA TSIMENT" AD (denumită în continuare "Devnia Tsiment") (C-428/22), pe de o parte, şi Zamestnik-predsedatel na Darzhavna agentsia "Darzhaven rezerv i voennovremenni zapasi" (vicepreşedintele Agenţiei Naţionale "Rezervele Statului şi Stocuri Strategice"), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unor ordonanţe adoptate de acesta din urmă care impun acestor societăţi obligaţia de a constitui şi de a menţine stocuri de urgenţă de păcură grea pentru o durată de un an.

Cadrul juridic

Acordul AIE

3 Acordul privind programul energetic internaţional, semnat la Paris la 18 noiembrie 1974 (denumit în continuare "Acordul AIE"), a instituit Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Dreptul Uniunii

Directivele 68/414/CE şi 2006/67/CE

4 Primele norme care reglementează stocurile de urgenţă de petrol sau de produse petroliere au fost instituite prin Directiva 68/414/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1968 privind obligaţia statelor membre ale CEE de a menţine stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere (JO 1968, L 308, p. 14).

5 Directiva 68/414, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 98/93/CE a Consiliului din 14 decembrie 1998 (JO 1998, L 358, p. 100) (denumită în continuare "Directiva 68/414"), a fost abrogată prin Directiva 2006/67/CE a Consiliului din 24 iulie 2006 privind obligaţia statelor membre de a menţine stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere (JO 2006, L 217, p. 8, Ediţie specială, 12/vol. 2, p. 244). Directiva 2006/67 a fost, la rândul său, abrogată prin Directiva 2009/119. Aceasta din urmă este cea aplicabilă ratione temporis litigiilor principale.

6 Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 68/414, care corespunde în esenţă articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2006/67, prevedea:

"Statele membre adoptă actele cu putere de lege sau actele administrative necesare pentru a menţine pe teritoriul Comunităţii, permanent şi sub rezerva dispoziţiilor articolului 7, un nivel de stocuri de produse petroliere echivalent cel puţin cu consumul intern zilnic mediu pe 90 de zile din anul calendaristic precedent menţionat la articolul 4 pentru fiecare din categoriile de produse petroliere enumerate la articolul 2." [traducere neoficială]

7 Articolul 2 primul paragraf din Directiva 68/414, care corespunde în esenţă articolului 2 primul paragraf din Directiva 2006/67, avea următorul cuprins:

"La calcularea consumului intern se iau în calcul următoarele categorii de produse:

– benzină pentru motoare şi combustibil pentru avion (benzină de avion şi carburant de tip benzină pentru motoare cu reacţie);

– motorină, combustibil diesel, kerosen şi carburant de tip kerosen pentru motoare cu reacţie;

– păcură." [traducere neoficială]

Directiva 2009/119

8 Considerentele (3), (5), (8), (11), (21) şi (33) ale Directivei 2009/119 au următorul cuprins:

"(3) Consiliul European, în Planul său de acţiune (2007-2009) intitulat «Politica energetică pentru Europa», a subliniat îndeosebi necesitatea sporirii siguranţei aprovizionării, atât pentru Uniunea Europeană […] în general, cât şi pentru fiecare stat membru, printre altele prin revizuirea mecanismelor Uniunii de stocare a petrolului, în special în ceea ce priveşte disponibilitatea în situaţii de criză.

[…]

(5) În conformitate cu Directiva [2006/67], evaluarea stocurilor se realizează în raport cu media zilnică a consumului intern din anul calendaristic precedent. Pe de altă parte, obligaţiile impuse în temeiul [Acordului AIE] se evaluează pe baza importurilor nete de petrol şi produse petroliere. Ţinând seama de aceste aspecte, precum şi de alte diferenţe de metodologie, este necesară adaptarea metodei de calcul al obligaţiilor de stocare şi a metodei de evaluare a stocurilor comunitare de petrol de urgenţă în vederea apropierii de metodele utilizate în contextul aplicării acordului AIE […]

[…]

(8) Disponibilitatea stocurilor petroliere şi capacitatea de a garanta alimentarea cu energie constituie elemente esenţiale ale siguranţei publice în statele membre şi în Comunitate. Existenţa în Comunitate a unor entităţi centrale de stocare ([CSE]-uri) contribuie la atingerea acestor obiective. Pentru a permite diferitelor state membre interesate să îşi utilizeze în modul cel mai eficace normele de drept naţional pentru definirea statutului entităţilor centrale de stocare proprii fiecăruia, limitând în acelaşi timp sarcina financiară reprezentată de activităţile de stocare suportată de consumatorii finali, este suficient să se interzică utilizarea stocurilor în scopuri comerciale, permiţând totodată menţinerea stocurilor petroliere oriunde în Comunitate şi de către orice entitate centrală de stocare înfiinţată în acest scop.

[…]

(11) Statele membre trebuie să garanteze disponibilitatea absolută a tuturor stocurilor a căror menţinere este impusă de legislaţia comunitară. În vederea garantării acestei disponibilităţi, proprietatea asupra acestor stocuri nu trebuie să facă obiectul niciunei restricţii sau limitări care ar putea să împiedice utilizarea acestora în cazul întreruperii aprovizionării cu petrol. Este necesar ca produsele petroliere ale întreprinderilor expuse unor riscuri semnificative de proceduri de executare a activelor să nu fie luate în calcul. Atunci când se impun obligaţii de stocare unui operator, declanşarea unei proceduri de faliment sau de concordat ar putea fi considerată revelatoare pentru existenţa unui astfel de risc.

[…]

(21) Pentru a evita duplicarea raportării în ceea ce priveşte informaţiile pe care statele membre vor trebui să le prezinte cu privire la diferite categorii de produse, Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 […] trebuie să servească drept punct de referinţă pentru diversele categorii de produse petroliere prevăzute de prezenta directivă.

[…]

(33) Întrucât obiectivul prezentei directive, şi anume menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Comunitate prin intermediul unor mecanisme viabile şi transparente bazate pe solidaritatea între statele membre, respectându-se totodată normele pieţei interne şi cele în materie de concurenţă, nu poate fi realizat într-un mod satisfăcător de către statele membre şi prin urmare poate fi realizat mai bine la nivel comunitar din cauza dimensiunilor sau a efectelor acţiunii preconizate, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, consacrat la articolul 5 din [Tratatul CE]. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la acelaşi articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv."

9 Articolul 1 din Directiva 2009/119, intitulat "Obiectiv", prevede:

"Prezenta directivă stabileşte norme care vizează garantarea unui nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Comunitate prin intermediul unor mecanisme viabile şi transparente bazate pe solidaritatea între statele membre, menţinerea unui nivel minim al stocurilor de ţiţei şi/sau de produse petroliere, precum şi instituirea mijloacelor procedurale necesare pentru remedierea unei eventuale penurii de amploare."

10 Articolul 2 primul paragraf literele (f), (i), (j) şi (l) din această directivă conţine următoarele definiţii:

"În sensul prezentei directive:

[…]

(f) «entitate centrală de stocare» (CSE) înseamnă organismul sau serviciul căruia i se pot conferi competenţe de a acţiona în vederea achiziţionării, menţinerii şi vânzării de stocuri de petrol, inclusiv stocuri de urgenţă şi stocuri specifice;

[…]

(i) «stocuri petroliere» înseamnă stocuri de produse energetice enumerate [în capitolul] 3.4 din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008[, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/2010 al Comisiei din 9 noiembrie 2017 (JO 2017, L 292, p. 3)];

(j) «stocurile de urgenţă» înseamnă stocuri petroliere pe care fiecare stat membru este obligat să le menţină, în conformitate cu articolul 3;

[…]

(l) «stocurile specifice» înseamnă stocuri petroliere care îndeplinesc condiţiile de la articolul 9".

11 Articolul 3 din directiva menţionată, intitulat "Stocuri de urgenţă – Calculul obligaţiilor de stocare", prevede la alineatul (1):

"Statele membre adoptă toate actele cu putere de lege sau actele administrative necesare pentru a asigura, până la 31 decembrie 2012, că totalul stocurilor de petrol menţinute în permanenţă pe teritoriul Comunităţii în beneficiul acestora corespund cel puţin mediei zilnice a importurilor nete pe 90 de zile sau mediei zilnice a consumului intern pe 61 de zile, oricare dintre cele două cantităţi este mai mare."

12 Articolul 4 din aceeaşi directivă, referitor la "[c]alculul nivelului stocurilor", prevede la alineatul (1):

"Nivelurile stocurilor menţinute se calculează în conformitate cu metodele din anexa III. […]"

13 În ceea ce priveşte CSE-urile, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2009/119 prevede:

"Statele membre pot înfiinţa entităţi centrale de stocare.

Niciun stat membru nu poate înfiinţa mai mult de o entitate centrală de stocare sau vreun alt organism similar. Un stat membru îşi poate înfiinţa entitatea centrală de stocare proprie în orice loc de pe teritoriul Comunităţii.

În cazul în care un stat membru înfiinţează o entitate centrală de stocare, aceasta va lua forma unui organism sau serviciu nonprofit şi care acţionează pentru interesul general, nefiind considerată un operator economic în sensul prezentei directive."

14 Articolul 8 din această directivă, intitulat "Operatori economici", are următorul cuprins:

"(1) Fiecare stat membru se asigură că orice operator economic căruia îi impune obligaţii de stocare în vederea îndeplinirii obligaţiilor care îi revin în temeiul articolului 3 are dreptul de a delega total sau cel puţin parţial şi la libera alegere a operatorului economic obligaţiile de stocare, dar numai:

(a) entităţii centrale de stocare a statului membru în contul căruia sunt menţinute stocurile respective;

(b) uneia sau mai multor entităţi centrale de stocare care şi-au exprimat deja dorinţa de a deţine astfel de stocuri, cu condiţia ca astfel de delegări să fi fost autorizate în prealabil atât de către statul membru în contul căruia sunt menţinute stocurile respective, cât şi de către toate statele membre pe ale căror teritorii vor fi păstrate stocurile;

(c) altor operatori economici care dispun de stocuri în exces sau capacitate de stocare disponibilă în afara teritoriului statului membru sau în contul căruia sunt menţinute stocuri pe teritoriul Comunităţii, cu condiţia ca o astfel de delegare să fi fost autorizată în prealabil atât de către statul membru în contul căruia sunt menţinute stocurile respective, cât şi de către toate statele membre pe ale căror teritorii vor fi păstrate stocurile, şi/sau

(d) altor operatori economici care au stocuri în surplus sau capacitate de stocare disponibilă pe teritoriul statului membru în contul căruia sunt menţinute stocurile, cu condiţia ca delegarea respectivă să fi fost comunicată în avans statului membru. Statele membre pot impune limite sau condiţii cu privire la astfel de delegări.

[…]

(2) Fiecare stat membru poate restricţiona drepturile de delegare ale operatorilor economici cărora le impune sau le-a impus obligaţii de stocare.

Totuşi, în cazul în care astfel de restricţii limitează drepturile de delegare ale operatorului economic la cantităţi care corespund la mai puţin de 10 % din obligaţia de stocare care i-a fost impusă, statul membru se asigură că a înfiinţat o entitate centrală de stocare care este obligată să accepte delegări cu privire la cantitatea necesară pentru a garanta dreptul operatorului economic de a delega cel puţin 10 % din obligaţia de stocare care i-a fost impusă.

Procentajul minim la care se face referire în prezentul alineat se majorează de la 10 % la 30 % până la 31 decembrie 2017.

[…]"

15 Conform articolului 9 din directiva menţionată, intitulat "Stocurile specifice":

"(1) Fiecare stat membru se poate angaja să menţină un nivel minim al stocurilor de petrol, calculat în număr de zile de consum, în conformitate cu condiţiile prevăzute de prezentul articol.

Stocurile specifice sunt proprietatea statului membru sau a entităţii centrale de stocare instituite de acesta şi se păstrează pe teritoriul Comunităţii.

(2) Stocurile specifice pot fi compuse exclusiv din una sau mai multe dintre următoarele categorii de produse, definite la punctul 3.4 din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008[, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2017/2010]:

– etan;

– GPL;

– benzină auto;

– benzină de aviaţie;

– carburant turboreactor tip benzină (petrol turboreactor tip nafta sau JP4);

– carburant turboreactor tip kerosen;

– petrol lampant;

– motorină/carburant diesel (păcură distilată);

– păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf);

– white spirit şi benzine speciale;

– lubrifianţi;

– bitum;

– parafine;

– cocs de petrol.

[…]

(5) Fiecare stat membru care nu şi-a luat un angajament pentru toată perioada unui anumit an calendaristic de a menţine stocuri specifice aferente a minimum 30 de zile de consum se asigură că cel puţin o treime din stocurile care reprezintă obligaţia sa de stocare sunt menţinute sub formă de produse compuse în conformitate cu alineatele (2) şi (3).

[…]"

16 Anexa III la aceeaşi directivă, intitulată "Metode de calcul al nivelului stocurilor deţinute", prevede la al şaselea paragraf:

"Statele membre pot:

(a) să includă toate celelalte stocuri de produse petroliere identificate [în capitolul] 3.4 din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008[, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2017/2010] şi să calculeze echivalentul în ţiţei al acestora prin aplicarea unui factor multiplicator de 1,065 sau

(b) să includă numai stocurile de produse de mai jos: benzină auto, benzină de aviaţie, carburant turboreactor tip benzină (petrol turboreactor tip nafta sau JP4), carburant turboreactor tip kerosen, petrol lampant, motorină/carburant diesel (păcură distilată), păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf) şi să calculeze echivalentul în ţiţei al acestora prin aplicarea unui factor multiplicator de 1,2."

Regulamentul nr. 1099/2008

17 Articolul 2 litera (d) din Regulamentul nr. 1099/2008 defineşte noţiunea de "produse energetice", în înţelesul acestui regulament, ca fiind "combustibili, energie termică, energie regenerabilă, energie electrică sau orice altă formă de energie".

18 Anexa A la regulamentul menţionat este intitulată "Clarificări terminologice". Capitolul 3.4 din această anexă priveşte noţiunea "[p]etrol (ţiţei şi produse petroliere)", din care fac parte, printre altele, păcura (păcură grea), lubrifianţii şi cocsul de petrol, în sensul punctelor 3.4.18, 3.4.20 şi, respectiv, 3.4.23 din anexa menţionată.

Dreptul bulgar

19 Potrivit articolului 2 alineatul 1 din Zakon za zapasite ot Neft i neftoprodukti (Legea privind stocurile de petrol şi de produse petroliere, DV nr. 15 din 15 februarie 2013), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare "ZZNN"):

"În temeiul prezentei legi, sunt constituite, menţinute, actualizate, utilizate, reconstituite şi controlate stocuri de urgenţă de petrol şi de produse petroliere din categoriile enumerate mai jos:

1. benzină pentru automobile;

2. motorină, carburant de tip kerosen şi combustibil pentru motoare diesel;

3. păcură grea;

4. gaz propan-butan."

20 Articolul 3 alineatul 4 din ZZNN prevede:

"Persoanele obligate organizează şi finanţează ele însele, pe cont propriu şi prin mijloace proprii, constituirea, menţinerea, reînnoirea şi reconstituirea nivelurilor stocurilor de urgenţă care le sunt impuse."

21 Articolul 12 din ZZNN prevede:

"(1) […] preşedintele [Agenţiei Naţionale «Rezervele Statului şi Stocuri Strategice»] stabileşte în fiecare an, până la 30 aprilie, stocurile de urgenţă care urmează să fie constituite şi menţinute de persoanele obligate şi de întreprinderea de stat «Darzhavna petrolna compania» [(Compania petrolieră de stat)], prin ordonanţe de stabilire a nivelurilor globale şi individuale ale stocurilor […]

[…]

(4) Nivelurile stocurilor de urgenţă ale fiecărei persoane obligate se stabilesc proporţional cu ponderea importurilor nete totale şi a importurilor intracomunitare sau cu consumul intern total din anul calendaristic precedent în raport cu cota totală a tuturor entităţilor obligate.

[…]

(11) Oricărei persoane fizice sau juridice bulgare sau străine înregistrate ca comerciant, precum şi sucursalelor sale, care, în cursul anului calendaristic precedent, a importat şi/sau livrat, din importuri intracomunitare, pe teritoriul ţării uleiuri lubrifiante (inclusiv uleiuri de bază), bitum, ceară de parafină, cocs de petrol, gudron şi sulf, i se atribuie niveluri ale stocurilor de urgenţă sub formă de păcură grea."

22 Articolul 21 din ZZNN are următorul cuprins:

"(1) Stocurile de urgenţă pot fi menţinute sub formă de petrol şi/sau de produse petroliere menţionate la articolul 2 alineatul (1).

[…]

(11) Nivelurile stocurilor de urgenţă de păcură grea, determinate pe baza importurilor nete şi a importurilor intracomunitare sau a consumului zilnic mediu, pot fi constituite şi menţinute, până la 100 %, sub formă de motorină, benzină pentru automobile şi/sau carburant pentru motoare diesel, cantitatea trebuind să fie egală cu cantitatea stocului de păcură grea pentru care se solicită substituirea.

[…]"

Litigiile principale, întrebările preliminare şi procedura în faţa Curţii

23 Trade Express, reclamanta din litigiul aflat la originea cauzei C-395/22, a declarat în Bulgaria achiziţii intracomunitare având ca obiect 89,6 tone de uleiuri lubrifiante în cursul anului 2020. Aceste uleiuri lubrifiante, care corespund punctului 3.4.20 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008, erau destinate vânzării.

24 Devnia Tsiment, reclamanta din litigiul aflat la originea cauzei C-428/22, a importat în Bulgaria 34 657,39 tone de cocs de petrol în cursul anului 2020. Acest cocs de petrol, care intră sub incidenţa punctului 3.4.23 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008, este utilizat într-un proces mineralogic pentru producerea de ciment nepulverizat denumit "clinker".

25 Ca urmare a acestor activităţi, prin două ordonanţe din 28 aprilie 2021 şi, respectiv, din 29 aprilie 2021, vicepreşedintele Agenţiei naţionale "Rezervele Statului şi Stocuri Strategice" a dispus ca Devnia Tsiment şi, respectiv, Trade Express să constituie şi să menţină, pe cont propriu şi prin mijloace proprii, pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2021 şi 30 iunie 2022, niveluri de stocuri de urgenţă de păcură grea. Devnia Tsiment trebuia să constituie un astfel de stoc de urgenţă în cantitate de 7 806,058 tone, iar Trade Express în cantitate de 15,947 tone.

26 Fiecare dintre aceste societăţi a sesizat Administrativen sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna, Bulgaria), care este instanţa de trimitere în prezentele cauze, cu acţiuni în anularea ordonanţei care i-a fost aplicată. În esenţă, acestea contestă obligaţia de a constitui, în sarcina lor, stocuri de urgenţă de păcură grea, în condiţiile în care acest produs petrolier nu ar face obiectul activităţilor lor economice.

27 Această instanţă constată că Trade Express şi Devnia Tsiment nu desfăşurau, în cursul anului 2020, nicio activitate economică cu alte tipuri de produse enumerate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008 decât uleiurile lubrifiante şi, respectiv, cocsul de petrol. Ea subliniază că aceste societăţi nu dispun nici de cantităţile de stocuri de urgenţă de păcură grea solicitate prin ordonanţele menţionate la punctul 25 din prezenta hotărâre, nici de un antrepozit pentru păstrarea unor astfel de stocuri. Din acest motiv, constituirea şi stocarea nivelurilor de stocuri de urgenţă stabilite prin aceste ordonanţe ar determina o sarcină financiară semnificativă pentru ele.

28 În acest context, instanţa menţionată exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea ZZNN cu dispoziţiile Directivei 2009/119, interpretate în lumina cartei, în măsura în care această lege permite obligarea unor societăţi precum Trade Express şi Devnia Tsiment să constituie şi să menţină stocuri de urgenţă pentru produse petroliere care nu au legătură cu activităţile lor.

29 Astfel, ar rezulta în esenţă din considerentul (33), din articolul 2 primul paragraf literele (i) şi (j), precum şi din articolele 3 şi 8 din Directiva 2009/119 că aceasta vizează constituirea de stocuri de urgenţă pentru toate produsele menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008.

30 Or, ZZNN nu ar prevedea constituirea unor asemenea stocuri decât pentru petrol şi pentru alte patru produse petroliere, printre care păcura grea. Această lege ar obliga astfel orice operator economic care a importat produse menţionate în acest capitol să constituie şi să menţină stocuri de urgenţă pentru unul dintre aceste din urmă produse.

31 În plus, potrivit instanţei de trimitere, obligaţia unui operator economic de a stoca un produs petrolier pe care nu îl utilizează în cadrul activităţilor sale economice ar constrânge acest operator să cumpere sau să împrumute, delegând în parte această obligaţie, cantitatea necesară din acest produs şi să îl stocheze în conformitate cu cerinţele legale. Acest lucru ar crea pentru el o sarcină financiară importantă şi ar putea afecta normele pieţei interne şi pe cele în materie de concurenţă. Economia generală a Directivei 2009/119, precum şi o cerinţă de coerenţă ar milita mai degrabă în favoarea unei interpretări care constă în a impune unui asemenea operator obligaţii în natură, şi anume o obligaţie de a stoca un produs energetic care face obiectul activităţilor sale economice, şi aceasta pentru a asigura un echilibru rezonabil între interesele publice ale Uniunii şi interesele private.

32 În aceste condiţii, Administrativen sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare în cauza C-395/22:

"1) Considerentul (33) şi articolul 1, articolul 3, articolul 8 şi articolul 2 [primul paragraf] literele (i) şi (j) din [Directiva 2009/119], având în vedere obiectivul directivei şi articolul 2 litera (d) din [Regulamentul nr. 1099/2008] şi, respectiv, în lumina principiului proporţionalităţii consacrat la articolul 52 alineatul (1) din [cartă] coroborat cu articolul 17 din [aceasta], trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziţii de drept naţional precum cele în discuţie în procedura principală, potrivit cărora persoanele care au efectuat importuri intracomunitare de uleiuri lubrifiante în sensul punctului 3.4.20 din anexa A la [Regulamentul nr. 1099/2008] (respectiv importatorii de astfel de uleiuri) pot fi obligate să constituie stocuri de urgenţă?

2) Considerentul (33) şi articolul 1, articolul 3, articolul 8 şi articolul 2 [primul paragraf] literele (i) şi (j) din [Directiva 2009/119], având în vedere obiectivul directivei şi în lumina principiului proporţionalităţii consacrat la articolul 52 alineatul (1) din [cartă] coroborat cu articolul 17 din [aceasta], trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziţii de drept naţional precum cele în discuţie în procedura principală, potrivit cărora tipurile de produse din care trebuie constituite şi menţinute stocuri de urgenţă se limitează la o parte din tipurile de produse menţionate la articolul 2 [primul paragraf] litera (i) din [respectiva] directivă coroborat cu capitolul 3.4 din anexa A la [Regulamentul nr. 1099/2008]?

3) Considerentul (33) şi articolul 1, articolul 3, articolul 8 şi articolul 2 [primul paragraf] literele (i) şi (j) din [Directiva 2009/119], având în vedere obiectivul directivei şi în lumina principiului proporţionalităţii consacrat la articolul 52 alineatul (1) din [cartă] coroborat cu articolul 17 din [aceasta], trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziţii de drept naţional precum cele în discuţie în procedura principală, potrivit cărora realizarea de importuri intracomunitare dintr-un tip de produse prevăzute la articolul 2 [primul paragraf] litera (i) din [această] directivă coroborat cu capitolul 3.4 din anexa A la [Regulamentul nr. 1099/2008] de către o persoană atrage după sine obligaţia acesteia de a constitui şi menţine stocuri de urgenţă din alt tip, diferit, de produs?

4) Considerentul (33) şi articolul 1, articolul 3, articolul 8 şi articolul 2 [primul paragraf] literele (i) şi (j) din [Directiva 2009/119], având în vedere obiectivul directivei şi în lumina principiului proporţionalităţii consacrat la articolul 52 alineatul (1) din [cartă] coroborat cu articolul 17 din [aceasta], trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziţii de drept naţional precum cele în discuţie în procedura principală, potrivit cărora o anumită persoană este obligată să constituie şi să menţină stocuri dintr-un produs pe care nu îl utilizează în cadrul activităţii ei economice şi care nu este legat de această activitate, în condiţiile în care această obligaţie presupune, în plus, o sarcină financiară semnificativă (care conduce, în practică, la imposibilitatea de a se conforma), întrucât persoana nici nu dispune de produs, nici nu este importatorul şi/sau antrepozitarul acestuia?

5) În cazul unui răspuns negativ la oricare dintre întrebări: considerentul (33) şi articolul 1, articolul 3, articolul 8 şi articolul 2 [primul paragraf] literele (i) şi (j) din [Directiva 2009/119], având în vedere obiectivul directivei şi în lumina principiului proporţionalităţii consacrat la articolul 52 alineatul (1) din [cartă] coroborat cu articolul 17 din [aceasta], trebuie interpretate în sensul că o persoană care a efectuat importuri intracomunitare de produse de un anumit tip poate fi obligată să constituie şi să menţină stocuri de urgenţă doar din acelaşi tip de produs care a făcut obiectul achiziţiilor/importurilor intracomunitare?"

33 În cauza C-428/22, instanţa de trimitere a adresat cinci întrebări preliminare care sunt în esenţă identice cu cele citate la punctul precedent, cu excepţia faptului că prima întrebare se referă la ipoteza unor persoane care au efectuat importuri intracomunitare de cocs de petrol, în sensul punctului 3.4.23 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008, în scopuri de producţie.

34 Printr-o decizie a preşedintelui Curţii din 10 august 2022, cauzele C-395/22 şi C-428/22 au fost conexate pentru buna desfăşurare a fazelor scrisă şi orală ale procedurii, precum şi în vederea pronunţării hotărârii.

Cu privire la cererea de redeschidere a fazei orale a procedurii

35 Printr-o scrisoare primită la grefa Curţii la 12 ianuarie 2024, Devnia Tsiment a solicitat să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii, în temeiul articolului 83 din Regulamentul de procedură al Curţii.

36 În susţinerea cererii sale, Devnia Tsiment invocă existenţa unui fapt nou, şi anume o modificare legislativă care ar fi intervenit după şedinţa de audiere a pledoariilor în faţa Curţii. Potrivit Devnia Tsiment, această modificare legislativă ar trebui luată în considerare în răspunsurile la întrebările preliminare, chiar dacă nu este aplicabilă ratione temporis litigiilor principale. În această cerere, Devnia Tsiment invocă, pe de altă parte, argumente de fond ca răspuns la aceste întrebări.

37 În această privinţă, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat, după închiderea acestei faze, un fapt nou de natură să aibă o influenţă decisivă asupra deciziei Curţii sau atunci când cauza trebuie soluţionată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuţia părţilor ori a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

38 În speţă, Curtea consideră, după ascultarea domnului avocat general, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la acest articol 83. Astfel, pe lângă faptul că Curtea, statuând cu titlu preliminar, nu este chemată să se pronunţe cu privire la dreptul naţional, trebuie arătat că modificarea legislativă de care se prevalează Devnia Tsiment nu este, potrivit afirmaţiilor înseşi ale acesteia din urmă, aplicabilă litigiilor principale. În aceste condiţii, această modificare legislativă nu poate fi considerată "un fapt nou de natură să aibă o influenţă decisivă asupra deciziei Curţii", în sensul articolului 83 menţionat.

39 În orice caz, Curtea apreciază că dispune de toate elementele necesare pentru a soluţiona cererile de decizie preliminară şi că prezentele cauze conexate nu trebuie soluţionate în temeiul unui argument care nu a fost dezbătut în faţa sa.

40 În consecinţă, nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la a doua întrebare

41 Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate în fiecare dintre prezentele cauze conexate, care trebuie analizată în primul rând, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolul 3 din Directiva 2009/119 coroborat cu articolul 1, precum şi cu articolul 2 primul paragraf literele (i) şi (j) din această directivă trebuie interpretat în sensul că statele membre au obligaţia de a menţine stocuri de urgenţă pentru toate categoriile de produse energetice vizate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008 sau dacă statele membre îşi pot îndeplini obligaţia de menţinere a stocurilor de urgenţă care le revine în temeiul acestui articol 3, menţinând stocuri de urgenţă compuse numai din unele dintre aceste categorii.

42 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 1 din Directiva 2009/119, interpretat în lumina considerentelor (3), (8) şi (33) ale acesteia, obiectivul acestei directive este garantarea unui nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Uniune prin intermediul unor mecanisme transparente bazate pe solidaritatea între statele membre, respectându-se totodată normele pieţei interne şi cele în materie de concurenţă, menţinerea unui nivel minim al stocurilor de ţiţei şi/sau de produse petroliere, precum şi instituirea mijloacelor procedurale necesare pentru remedierea unei penurii de amploare. Astfel, directiva menţionată urmăreşte să asigure siguranţa publică a statelor membre şi a Uniunii, pentru care disponibilitatea stocurilor petroliere şi protejarea aprovizionării cu energie constituie elemente esenţiale.

43 Articolul 2 primul paragraf literele (i) şi (j) din Directiva 2009/119 defineşte noţiunile "stocuri petroliere" şi "stocuri de urgenţă" în sensul acestei directive.

44 "Stocurile petroliere", în sensul acestui articol 2 primul paragraf litera (i), sunt stocurile de produse energetice enumerate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008. Acest capitol conţine o listă de 24 de categorii de produse regrupate sub titlul "[p]etrol (ţiţei şi produse petroliere)", printre care figurează păcura (păcura grea), lubrifianţii şi cocsul de petrol.

45 În ceea ce priveşte "stocurile de urgenţă", în sensul articolului 2 primul paragraf litera (j) din Directiva 2009/119, acestea sunt definite ca stocuri petroliere pe care fiecare stat membru este obligat să le menţină în conformitate cu articolul 3.

46 Astfel, articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2009/119 impune statelor membre să adopte toate actele cu putere de lege sau actele administrative necesare pentru a asigura că totalul stocurilor de petrol menţinute în permanenţă pe teritoriul Uniunii în beneficiul acestora corespunde cel puţin celei mai mari cantităţi dintre media zilnică a importurilor nete pe 90 de zile sau media zilnică a consumului intern pe 61 de zile. Articolul 3 alineatele (2) şi (3) din această directivă stabileşte metodele şi modalităţile de evaluare a acestui nivel.

47 În vederea interpretării acestor dispoziţii ale dreptului Uniunii, trebuie să se ţină seama, potrivit unei jurisprudenţe constante, nu numai de formularea acestora, ci şi de contextul lor şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C-124/20, EU:C:2021:1035, punctul 43 şi jurisprudenţa citată).

48 În primul rând, din modul de redactare a articolului 3 din Directiva 2009/119 reiese că statele membre sunt obligate să asigure menţinerea unui "[total al] stocurilor de petrol", calculat potrivit metodelor şi modalităţilor definite la acest articol. După cum a arătat domnul avocat general la punctul 61 din concluzii, articolul menţionat determină astfel volumul necesar al acestor stocuri. În schimb, acest mod de redactare nu defineşte nicidecum compunerea concretă a acestora din urmă în ceea ce priveşte categoriile de produse care trebuie incluse în stocurile menţionate.

49 Prin urmare, având în vedere modul de redactare menţionat, nu rezultă că statele membre sunt obligate să menţină stocuri de urgenţă pentru toate produsele energetice enumerate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008. Dimpotrivă, acelaşi mod de redactare indică faptul că legiuitorul Uniunii a intenţionat să acorde statelor membre o anumită marjă de apreciere pentru a stabili în special compunerea concretă a stocurilor de urgenţă.

50 Împrejurarea că, la articolul 2 primul paragraf litera (i) din Directiva 2009/119, "stocurile petroliere", în sensul acestei directive, sunt definite prin referire la produsele energetice enumerate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008 nu poate fi de natură să inducă o interpretare diferită. Astfel, acest regulament constituie, aşa cum decurge din considerentul (21) al respectivei directive, un act juridic de referinţă în raport cu aceasta. Regulamentul menţionat nu poate, aşadar, modifica nici întinderea obligaţiei, nici marja de apreciere a statelor membre, astfel cum rezultă acestea din articolul 3 din aceeaşi directivă coroborat cu definiţia "stocurilor de urgenţă" care figurează la articolul 2 primul paragraf litera (j) din aceasta.

51 În al doilea rând, interpretarea literală expusă la punctul 49 din prezenta hotărâre este confirmată de contextul şi de geneza articolului 3 din Directiva 2009/119, precum şi de obiectivele acesteia din urmă.

52 Primo, în ceea ce priveşte contextul acestui articol 3, pe de o parte, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) şi cu anexa III la Directiva 2009/119, nivelurile stocurilor deţinute, altele decât stocurile de ţiţei, sunt calculate în echivalentul lor în ţiţei. În această privinţă, al şaselea paragraf literele (a) şi (b) din anexa III la această directivă prevede două metode de calcul alternative. Astfel, statele membre pot include, în calculul nivelului stocurilor deţinute, "toate celelalte stocuri de produse petroliere identificate [în capitolul] 3.4 din anexa A la [Regulamentul nr. 1099/2008]" sau numai stocurile pentru unele dintre aceste produse [benzină auto, benzină de aviaţie, carburant turboreactor tip benzină (petrol turboreactor tip nafta sau JP4), carburant turboreactor tip kerosen, petrol lampant, motorină/carburant diesel (păcură distilată), păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf)].

53 Or, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 65 din concluzii, acordarea unei astfel de alegeri statelor membre presupune că acestea beneficiază de o marjă de apreciere pentru a stabili compunerea concretă a stocurilor lor de urgenţă.

54 Pe de altă parte, dintr-o lectură integrală a Directivei 2009/119 rezultă că numai articolul 9 alineatul (5) din aceasta cuprinde elemente de definire a compunerii stocurilor de urgenţă ale statelor membre. În temeiul acestei dispoziţii, fiecare stat membru care nu şi-a luat un angajament pentru toată perioada unui anumit an calendaristic de a menţine stocuri specifice aferente a minimum 30 de zile de consum, în sensul articolului 2 primul paragraf litera (l) din această directivă, se asigură că cel puţin o treime din stocurile care reprezintă obligaţia sa de stocare sunt menţinute sub formă de produse compuse în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) şi (3) din respectiva directivă. Acest alineat (2) conţine o listă cu paisprezece categorii de produse petroliere, astfel cum sunt definite în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008.

55 Din compararea articolului 3 şi a articolului 9 alineatul (5) din Directiva 2009/119 se poate deduce că, atunci când legiuitorul Uniunii intenţionează să limiteze marja de apreciere a statelor membre în ceea ce priveşte compunerea stocurilor de urgenţă, prevede acest lucru în mod explicit.

56 Secundo, această concluzie este susţinută şi de geneza articolului 3 din Directiva 2009/119.

57 În acest sens, trebuie precizat că, la articolul 1 alineatul (1) şi la articolul 2 din Directivele 68/414 şi 2006/67, acestea impuneau statelor membre o obligaţie de menţinere a stocurilor de urgenţă pentru trei categorii de produse petroliere specifice prevăzute în mod explicit la acest articol 2, şi anume, în primul rând, benzină pentru motoare şi combustibil pentru avion (benzină de avion şi carburant de tip benzină pentru motoare cu reacţie), în al doilea rând, motorină, combustibil diesel, kerosen şi carburant de tip kerosen pentru motoare cu reacţie, precum şi, în al treilea rând, păcură.

58 În schimb, astfel cum s-a arătat la punctul 48 din prezenta hotărâre, articolul 3 din Directiva 2009/119 nu mai identifică categoriile de produse care trebuie cuprinse în stocurile de urgenţă. Renunţând la definirea acestor categorii, legiuitorul Uniunii şi-a exprimat voinţa de a acorda în prezent statelor membre o marjă de apreciere în această privinţă. Pe de altă parte, astfel cum reiese din considerentul (5) al acestei directive, această schimbare de abordare se explică prin necesitatea de a adapta metoda de calcul al obligaţiilor de stocare pentru a o apropia de metodele utilizate în cadrul Acordului AIE.

59 Tertio, în ceea ce priveşte obiectivele Directivei 2009/119, amintite la punctul 42 din prezenta hotărâre, este necesar să se considere, asemenea domnului avocat general la punctul 67 din concluzii, că obiectivul de a garanta un nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Uniune justifică conferirea unei astfel de marje de apreciere statelor membre. Astfel, atunci când îşi exercită această marjă de apreciere, ele pot decide în special să menţină stocurile de urgenţă ale produselor celor mai indispensabile şi strategice ţinând seama de modurile de consum naţionale, precum şi de producţia sau de importurile naţionale ale acestor produse.

60 În lumina tuturor motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare din fiecare dintre prezentele cauze conexate că articolul 3 din Directiva 2009/119 coroborat cu articolul 1, precum şi cu articolul 2 primul paragraf literele (i) şi (j) din această directivă trebuie interpretat în sensul că statele membre nu sunt obligate să menţină stocuri de urgenţă pentru toate categoriile de produse energetice menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008. Dimpotrivă, acestea pot îndeplini obligaţia de menţinere a stocurilor de urgenţă care le revine în temeiul articolului 3 menţinând stocuri de urgenţă compuse numai din unele dintre aceste categorii.

Cu privire la prima întrebare

61 Prin intermediul primei întrebări din fiecare dintre prezentele cauze conexate, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă articolele 3 şi 8 din Directiva 2009/119 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale în temeiul căreia poate fi impusă o obligaţie de a constitui şi de a menţine stocuri de urgenţă unui operator economic care a efectuat importuri de produse energetice care intră sub incidenţa capitolului 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008.

62 În această privinţă, trebuie amintit că, în temeiul articolului 3 din Directiva 2009/119, statele membre sunt obligate să menţină un anumit nivel de stocuri petroliere de urgenţă.

63 Articolul 8 alineatul (1) din această directivă prevede printre altele că fiecare stat membru se asigură că orice operator economic căruia îi impune obligaţii de stocare în vederea îndeplinirii obligaţiilor care îi revin în temeiul articolului 3 din directiva menţionată are dreptul de a delega total sau cel puţin parţial obligaţiile sale de stocare unei CSE sau altor operatori economici care dispun de stocuri în exces sau capacitate de stocare disponibilă pe teritoriul Uniunii.

64 Din coroborarea acestor două dispoziţii rezultă fără echivoc că, astfel cum convin de altfel toate părţile şi persoanele interesate care au prezentat observaţii în faţa Curţii, statele membre îşi pot îndeplini obligaţia de menţinere a stocurilor de urgenţă prin impunerea unor obligaţii de stocare unor operatori economici.

65 Însă nici dispoziţiile menţionate, nici vreo altă dispoziţie din Directiva 2009/119 nu defineşte termenii de "operator economic". În aceste condiţii, stabilirea semnificaţiei şi a sferei de aplicare a acestor termeni trebuie realizată, potrivit unei jurisprudenţe constante, în conformitate cu sensul obişnuit al acestora în limbajul curent, ţinând seama şi de contextul în care sunt utilizate, şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea din 12 iunie 2018, Louboutin şi Christian Louboutin, C-163/16, EU:C:2018:423, punctul 20, precum şi jurisprudenţa citată).

66 În această privinţă, mai întâi, este necesar să se constate că termenii de "operator economic" se referă în mod obişnuit la orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o activitate economică.

67 În ceea ce priveşte, în continuare, contextul în care sunt utilizaţi aceşti termeni, trebuie să se observe că articolul 7 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2009/119 distinge în esenţă operatorul economic în sensul acestei directive de CSE, care, potrivit modului de redactare a acestei dispoziţii, "va lua forma unui organism sau serviciu nonprofit şi care acţionează pentru interesul general".

68 În sfârşit, având în vedere obiectivul Directivei 2009/119, care constă în garantarea unui nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Uniune, este justificat să se considere ca fiind operatori economici, în sensul acestei directive, în special operatorii a căror activitate prezintă o legătură cu produsele energetice care intră sub incidenţa capitolului 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008. Este vorba în special despre producătorii, importatorii şi comercianţii acestor produse, precum şi despre producătorii care le utilizează pentru producţie.

69 În lumina tuturor motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare din fiecare din prezentele cauze conexate că articolele 3 şi 8 din Directiva 2009/119 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale în temeiul căreia poate fi impusă o obligaţie de a constitui şi de a menţine stocuri de urgenţă unui operator economic care a efectuat importuri de produse energetice care intră sub incidenţa capitolului 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008.

Cu privire la a treia, a patraşi a cincea întrebare

70 Prin intermediul întrebărilor a treia, a patra şi a cincea din fiecare dintre prezentele cauze conexate, care trebuie examinate împreună, instanţa de trimitere solicită în esenţă să se stabilească dacă dispoziţiile Directivei 2009/119, citite în lumina articolului 17 şi a articolului 52 alineatul (1) din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun ca importul de către un operator economic de produse energetice care fac parte dintr-o categorie de produse menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008 să dea naştere obligaţiei acestui operator de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă pentru un produs energetic care face parte dintr-o altă categorie de produse prevăzută în acest capitol, chiar şi în cazul în care operatorul respectiv nu utilizează acest produs în cadrul activităţii sale economice cu care acesta nu prezintă nicio legătură, iar această obligaţie constituie o sarcină financiară importantă pentru el.

71 În primul rând, trebuie amintit că din răspunsurile date la prima şi la a doua întrebare din fiecare dintre prezentele cauze conexate reiese că, în conformitate cu articolele 3 şi 8 din Directiva 2009/119, statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea compunerii stocurilor de urgenţă pe care trebuie să le menţină în temeiul acestui articol 3 şi că pot impune obligaţii de stocare operatorilor economici, precum un operator care a efectuat importuri de uleiuri lubrifiante sau de cocs de petrol, în sensul punctelor 3.4.20 şi, respectiv, 3.4.23 din capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008.

72 În lipsa oricărei dispoziţii explicite a Directivei 2009/119 şi ţinând seama de această marjă de apreciere, este necesar să se considere că această directivă nu se opune, ca atare, ca un stat membru care a decis că stocul său de urgenţă ar fi compus numai din patru categorii de produse petroliere menţionate în acest capitol 3.4 să impună unui operator economic o obligaţie de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă din una dintre aceste categorii, chiar dacă aceasta nu are legătură cu activitatea economică a operatorului respectiv.

73 Cu toate acestea, având în vedere îndoielile instanţei de trimitere, trebuie, în al doilea rând, să se verifice dacă dispoziţiile cartei nu se opun unei reglementări care prevede o asemenea obligaţie. Deşi această instanţă şi-a limitat întrebările la interpretarea articolului 17 din cartă, care garantează dreptul de proprietate, şi a principiului proporţionalităţii, părţile şi persoanele interesate au dezbătut de asemenea, în special în şedinţa care a avut loc în faţa Curţii, compatibilitatea acestei reglementări cu libertatea de a desfăşura o activitate comercială, în sensul articolului 16 din cartă. Prin urmare, pentru a oferi instanţei de trimitere un răspuns complet şi util, trebuie să se ţină seama de dispoziţiile coroborate ale articolelor 16 şi 17 din cartă.

74 În această privinţă, trebuie amintit că domeniul de aplicare al cartei este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia, în ceea ce priveşte acţiunea statelor membre, dispoziţiile cartei se adresează acestora numai în cazul în care statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii (Hotărârea din 13 iunie 2017, Florescu şi alţii, C-258/14, EU:C:2017:448, punctul 44, precum şi jurisprudenţa citată, şi Hotărârea din 27 ianuarie 2022, Satini-S, C-234/20, EU:C:2022:56, punctul 51).

75 Or, astfel cum a constatat domnul avocat general la punctul 74 din concluzii, atunci când un stat membru adoptă măsuri în cadrul exercitării marjei de apreciere care îi este conferită de un act al Uniunii, precum Directiva 2009/119, şi impune unor operatori economici, în sensul acestei directive, obligaţii de stocare pentru a îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 3 din directiva menţionată, trebuie să se considere că acesta pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.

76 În temeiul articolului 16 din cartă, libertatea de a desfăşura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale. Protecţia conferită de articolul menţionat include libertatea de a desfăşura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală şi libera concurenţă (Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C-283/11, EU:C:2013:28, punctul 42, precum şi Hotărârea din 16 iulie 2020, Adusbef şi alţii, C-686/18, EU:C:2020:567, punctul 82).

77 În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din cartă, orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal şi nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosinţa bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.

78 Însă libertatea de a desfăşura o activitate comercială şi dreptul de proprietate nu constituie prerogative absolute (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, Adusbef şi alţii, C-686/18, EU:C:2020:567, punctele 83 şi 85).

79 Astfel, din articolul 52 alineatul (1) din cartă reiese că pot fi impuse restrângeri exerciţiului drepturilor şi libertăţilor consacrate de aceasta, precum libertatea de a desfăşura o activitate comercială şi dreptul de proprietate, în măsura în care aceste restrângeri sunt prevăzute de lege, respectă substanţa acestor drepturi şi libertăţi şi, prin respectarea principiului proporţionalităţii, sunt necesare şi răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesităţii protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.

80 În speţă, trebuie arătat că obligaţia impusă unui operator economic de a constitui şi de a menţine, pentru o perioadă de un an, pe cont propriu şi prin mijloace proprii, un stoc de urgenţă al unui produs petrolier, şi anume păcura grea, care nu are legătură cu activităţile sale economice, este susceptibilă să îi restrângă libertatea de a desfăşura o activitate comercială şi dreptul de proprietate.

81 În această privinţă, în măsura în care această restricţie este prevăzută de reglementarea naţională relevantă, şi anume ZZNN, ea trebuie considerată ca fiind prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă.

82 În ceea ce priveşte substanţa dreptului de proprietate şi a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială, trebuie arătat că obligaţia de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă, care este de altfel limitată în timp, nu determină o lipsire de proprietate şi nu constituie, aşadar, o intervenţie care aduce atingere înseşi esenţei dreptului de proprietate. De asemenea, întrucât o astfel de obligaţie nu împiedică nicidecum, în principiu, exercitarea activităţilor operatorului economic în cauză, aceasta respectă de asemenea substanţa libertăţii de a desfăşura o activitate comercială (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, Adusbef şi alţii, C-686/18, EU:C:2020:567, punctul 89).

83 În ceea ce priveşte obiectivele urmărite de ZZNN şi de obligaţiile de stocare impuse în temeiul acestei legi reclamantelor din litigiul principal, instanţa de trimitere precizează că acestea urmăresc să garanteze siguranţa aprovizionărilor cu petrol.

84 Un astfel de obiectiv constituie un obiectiv de interes general recunoscut de Uniune, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă. Astfel, Curtea a statuat deja că menţinerea pe teritoriul naţional a unui stoc de produse petroliere care permite garantarea continuităţii aprovizionării constituie un obiectiv de siguranţă publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 1984, Campus Oil şi alţii, 72/83, EU:C:1984:256, punctul 35, precum şi Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Grecia, C-398/98, EU:C:2001:565, punctul 29), a cărui importanţă este reflectată, în ceea ce priveşte petrolul, în Directiva 2009/119 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Comisia/Portugalia, C-212/09, EU:C:2011:717, punctul 82).

85 Or, o reglementare naţională precum cea în discuţie în litigiul principal, care prevede posibilitatea de a impune operatorilor economici obligaţii de stocare pentru a îndeplini obligaţia de menţinere a stocurilor de urgenţă care revine, în temeiul articolului 3 din Directiva 2009/119, statului membru în cauză, şi, prin urmare, impunerea unor astfel de obligaţii acestor operatori par apte să atingă acest obiectiv.

86 În sfârşit, în ceea ce priveşte proporţionalitatea obligaţiilor de stocare care pot fi impuse unor operatori economici, în temeiul unei astfel de reglementări naţionale, în măsura în care aceste obligaţii ar privi alte produse petroliere decât cele utilizate de aceşti operatori în cadrul activităţilor lor, revine instanţei de trimitere sarcina de a evalua această proporţionalitate prin efectuarea unei aprecieri globale a tuturor împrejurărilor pertinente ale litigiilor principale.

87 În această privinţă, îi revine acesteia sarcina de a ţine seama de condiţiile în care operatorii menţionaţi pot, în temeiul reglementării naţionale de transpunere a articolului 8 din Directiva 2009/119, să delege cel puţin o parte din obligaţiile lor de stocare unei CSE sau unui alt operator economic din cadrul Uniunii. În acest sens, astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctul 79 din concluzii, o posibilitate reală de a delega, la un cost rezonabil, aceste obligaţii de stocare unei entităţi centrale de stocare sau unui alt operator economic ar trebui să fie considerată ca reprezentând o garanţie că obligaţiile menţionate sunt proporţionale.

88 Instanţa de trimitere ar trebui de asemenea să ţină seama de întinderea obligaţiilor în cauză, în ceea ce priveşte durata stocării impuse şi cantităţile de produse petroliere care trebuie stocate, precum şi de posibilităţile de închiriere sau chiar de achiziţionare şi de revânzare a stocurilor la sfârşitul perioadei de stocare obligatorie. Împrejurarea că obligaţia de stocare impusă este limitată în timp pentru o cantitate prestabilită poate de asemenea să pledeze în favoarea unei concluzii potrivit căreia aceste obligaţii sunt proporţionale.

89 Această instanţă va trebui să ia în considerare şi efectul financiar al obligaţiilor de stocare în raport cu dimensiunea operatorilor economici în cauză şi cu cifra de afaceri generată de aceştia în cadrul activităţilor lor, precum şi să compare acest efect cu sarcina impusă tuturor celorlalţi operatori economici supuşi unor obligaţii de stocare. În acest sens, ţinând seama, pe de altă parte, de considerentul (11) al Directivei 2009/119, împrejurarea că impunerea unei obligaţii de stocare implică un risc serios pentru supravieţuirea economică a operatorului economic în cauză sau poate afecta în mod substanţial poziţia sa concurenţială constituie un indiciu al caracterului disproporţionat al acestei obligaţii, cu excepţia cazului în care este însoţită de o compensaţie adecvată.

90 Sub rezerva aprecierii proporţionalităţii sale, în lumina consideraţiilor care precedă, dispoziţiile coroborate ale articolelor 16 şi 17, precum şi ale articolului 52 alineatul (1) din cartă nu se opun impunerii în sarcina unui operator economic a unei obligaţii de a constitui şi de a menţine stocuri de urgenţă privind produse care nu au legătură cu activitatea acestui operator, chiar şi atunci când punerea în aplicare a acestei obligaţii generează o sarcină financiară importantă pentru operatorul menţionat.

91 Având în vedere toate motivele care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările a treia, a patra şi a cincea din fiecare dintre prezentele cauze conexate că dispoziţiile Directivei 2009/119, citite în lumina articolelor 16 şi 17, precum şi a articolului 52 alineatul (1) din cartă, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca importul de către un operator economic de produse energetice care fac parte dintr-o categorie de produse menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008 să dea naştere obligaţiei acestui operator de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă al unui produs energetic care face parte dintr-o altă categorie de produse menţionată în acest capitol, chiar şi în cazul în care operatorul respectiv nu utilizează acest produs în cadrul activităţii sale economice cu care acesta nu prezintă nicio legătură, iar această obligaţie constituie o sarcină financiară importantă pentru el, cu condiţia ca respectiva obligaţie să fie proporţională.

Cu privire la cheltuielile de judecată

92 Întrucât, în privinţa părţilor din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1) Articolul 3 din Directiva 2009/119/CE a Consiliului din 14 septembrie 2009 privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere, astfel cum a fost modificată prin Directiva de punere în aplicare (UE) 2018/1581 a Comisiei din 19 octombrie 2018, coroborat cu articolul 1, precum şi cu articolul 2 primul paragraf literele (i) şi (j) din Directiva 2009/119, astfel cum a fost modificată,

trebuie interpretat în sensul că

statele membre nu sunt obligate să menţină stocuri de urgenţă pentru toate categoriile de produse energetice menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/2146 al Comisiei din 26 noiembrie 2019. Dimpotrivă, acestea pot îndeplini obligaţia de menţinere a stocurilor de urgenţă care le revine în temeiul articolului 3 menţinând stocuri de urgenţă compuse numai din unele dintre aceste categorii.

2) Articolele 3 şi 8 din Directiva 2009/119, astfel cum a fost modificată prin Directiva de punere în aplicare 2018/1581,

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun unei reglementări naţionale în temeiul căreia poate fi impusă o obligaţie de a constitui şi de a menţine stocuri de urgenţă unui operator economic care a efectuat importuri de produse energetice care intră sub incidenţa capitolului 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2019/2146.

3) Dispoziţiile Directivei 2009/119, astfel cum a fost modificată prin Directiva de punere în aplicare 2018/1581, citite în lumina articolelor 16 şi 17, precum şi a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun ca importul de către un operator economic de produse energetice care fac parte dintr-o categorie de produse menţionate în capitolul 3.4 din anexa A la Regulamentul nr. 1099/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul 2019/2146, să dea naştere obligaţiei acestui operator de a constitui şi de a menţine un stoc de urgenţă al unui produs energetic care face parte dintr-o altă categorie de produse menţionată în acest capitol, chiar şi în cazul în care operatorul respectiv nu utilizează acest produs în cadrul activităţii sale economice cu care acesta nu prezintă nicio legătură, iar această obligaţie constituie o sarcină financiară importantă pentru el, cu condiţia ca respectiva obligaţie să fie proporţională.

Semnături

* Limba de procedură: bulgara.