Decizie nr. RJ 5994337e9/2022 din 04-iul-2022, Tribunalul Ialomita, litigiu privind achizitiile publice (Contencios administrativ si fiscal)

Hotarari judecătoresti

Decizie din 4 Iulie 2022

TEXT SPETĂ

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBILM:2022:004.######

Dosar nr. ###/98/2022

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ######## - SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###/F

Şedinţa publică din data de 04.07.2022

Completul constituit din :

PREŞEDINTE - ####### #######

GREFIER - ####### ####### ########

Pe rol, judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta ######### ######## SRL în contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL CĂZĂNEŞTI (PRIMĂRIA) şi #### ##### ######## SRL, având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice - contestaţie atribuire, suspendare procedură atribuire.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă cu privire cu privire la obiectul cauzei, stadiul procesual şi procedura de citare, faptul că este prim termen iar pârâta a depus întâmpinare, după care;

Verificându-şi din oficiu competenţa, în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr....