Decizie nr. 3951/2021 din 02-iun-2021, Tribunalul Bucuresti, despagubire (Litigii de munca)

Hotarari judecătoresti

Decizie din 2 Iunie 2021

TEXT SPETĂ

DOSAR NR.____________

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN: 18.05.2021

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: D____ G___-G_______

ASISTENT JUDICIAR: B_______ A________

ASISTENT JUDICIAR: A________ T____

GREFIER: T_____ A_____

Pe rol soluţionarea cererii formulată de reclamanta B___ B____ B_____ în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ MONETĂRIA STATULUI, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamanta personal şi asistată de avocat şi pârâta prin avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că la data de 17.05.2021 pârâta a depus note de şedinţă, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, instanţa acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi să se...