Decizie nr. 178/2007 din 18-sept-2007, Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal

Hotarari judecătoresti

Decizie comentata din 18 Septembrie 2007 178/2007

TEXT SPETĂ

Cerere de obligare la plata unor pretenţii băneşti. Existenţa unor bilete la ordin, neexecutate, emise de către debitorul obligaţiei. Caracterul prioritar al biletelor la ordin

- Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. 4

Procedura specifică biletelor la ordin, ca şi a altor titluri de valoare, exclude orice demers judiciar care s-ar putea finaliza cu un nou titlu executor, pentru aceeaşi sumă şi în considerarea aceluiaşi raport juridic fundamental existent între părţi.

(Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 178 din 18 septembrie 2007)

Prin sentinţa nr. 818 din 13.02.2007 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul S.G., iar pârâta S.C. O.V. S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 72.000 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R din data plăţii, cu titlu de diferenţă de preţ, dobânda legală în sumă de 2.000 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. din data...