Wolters Kluwer, Raportul pentru fiecare tara in parte CbCR

Odată cu apropierea termenului limită impus de Uniunea Europeană pentru transpunerea Directivei UE 881/2016 în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal (i.e. 4 iunie 2017), ţările membre UE au transpus în ritm accelerat în legislaţiile locale modificările aduse de această directivă.

Astfel, prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3049 din 24 octombrie 2017 pentru aprobarea modelului şi continuţului formularului "Raportul pentru fiecare ţara în parte", România implementează cerinţele Directivei UE 881/2016.

Potrivit art. 291^3 din Codul de procedură fiscală, o societate-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală în România are obligaţia să depună un raport pentru fiecare ţară în parte, pentru fiecare an fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale.

Prin ordin se aprobă modelul şi conţinutul raportului care trebuie depus în format electronic (PDF) la organul fiscal competent, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale.

Raportarea pentru fiecare ţară în parte se aplică grupurilor de societăţi care au avut un venit consolidat total mai mare de 750.000.000-euro în anul precedent anului fiscal de raportare.

Situatii si documente:

1. Realizarea si depunerea Raportului, în cazul în care entitatea din România este cea aleasă din cadrul grupului pentru aceasta raportare

2. În cazul în care entitatea din România nu este cea care realizează şi depune raportul pentru fiecare ţară, aceasta trebuie doar să depună la autorităţile fiscale competente formularul referitor la notificarea privind calitatea societăţii din România şi, respectiv, identitatea şi rezidenţa fiscală a entităţii din cadrul grupului care realizează şi depune raportul pentru fiecare ţară.

Art. 1-4 din OPANAF 3049/2017 şi Anexa 2

Interpretând noua legislaţie, se poate deduce că în România există mai multe categorii de companii ce fac parte din grupuri cu cifra de afaceri consolidată (conform prevederilor Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013) de peste 750 milioane EUR ce vor avea obligaţia de a depune raportul pentru fiecare ţară în parte CbCR, astfel:

- companii care au obligaţia de a depune raportul pentru fiecare ţară în parte CbCR în calitatea de companie mamă finală;

- companii din grupuri la origine româneşti ce au companiile mamă finale în alte ţări şi care cel mai probabil îşi vor desemna companiile mamă surogat în România să depună raportul pentru fiecare ţară în parte CbCR;

- companii care nu au nici o altă filială într-una din ţările în care este implementată legislaţia de raportare pentru fiecare ţară în parte CbCR sau ale căror companii mamă finale/companii desemnate să depună raportul pentru fiecare ţară în parte CbCR sunt rezidente într-una din ţările care: (i) nu sunt parte din Uniunea Europeană (i.e. astfel încât schimbul automat de informaţii să se facă în baza Directivei 881/2016 transpusă în legislaţiile locale). Important de luat în calcul este că România nu a semnat încă acordul multilateral de schimb automat de informaţii privind raportul pentru fiecare ţară în parte CbCR si ca atare nu o să poată face schimb automat de informaţii cu marea majoritate a jurisdicţiilor din afara Uniunii Europene chiar dacă acestea au semnat acest acord multilateral, de exemplu Statele Unite ale Americii, Turcia, Elveţia, China, Canada, India, Israel, Japonia, Rusia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Lebanon, Panama, Insulele Virgine Britanice, etc, (ii) nu au un acord bilateral de schimb automat de informaţii cu România; sau (iii) nu au o convenţie de evitare a dublei impuneri cu România care să permită schimbul liber şi automat de informaţii cu caracter personal.

- alte companii care vor fi desemnate de companiile mamă finale ca fiind companii mamă surogat sau alte entităţi raportoare desemnate.