Wolters Kluwer, Prevederi fiscale privind stimularea finantarii in microintreprinderi si intreprinderi mici

Fluxuri
Stare:  În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2016
Autor:

Prevederi fiscale privind stimularea finantarii in microintreprinderi si intreprinderi mici

Prevederi fiscale privind stimularea finanţării în microîntreprinderi şi întreprinderi mici (business angel)

Prezintă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice care investesc în microîntreprinderi şi întreprinderi mici pentru a beneficia de anumite facilităţi fiscale.

Prevederi fiscale privind stimularea finantarii in microintreprinderi si intreprinderi mici Persoană juridică Persoană juridică Condiţii investitor Societăţile exceptate Facilităţi fiscale Documentaţia şi alte condiţii

Pas: Condiţii investitor

Pentru a beneficia de aceste facilitati, mai multe condiţii ar trebui îndeplinite cumulativ, printre care ar fi şi următoarele:

- investitorul trebuie să fie o persoană din afara societăţii şi să devină asociat al acesteia prin aportul său în numerar;

- suma investită trebuie să fie între 3.000 EUR şi 200.000 EUR;

- investiţia trebuie să fie realizată în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate al companiei;

- lipsa datoriilor fiscale neachitate;

- nu poate deţine, ca urmare a investiţiei, în nume propriu sau prin persoane interpuse, mai mult de 49% din capitalul social al societăţii în cauză;

- nu este incapabilă ori nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

art. 1, alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 120/2015

Pas: Societăţile exceptate

Nu intră sub incidenţa prezentei legi investiţiile realizate în societăţi care desfăşoară activităţi în următoarele domenii:

a) bancar;

b) asigurări şi reasigurări, al pieţei de capital, intermedieri financiare, orice alte activităţi în domeniul financiar;

c) tranzacţii imobiliare, închiriere active imobiliare, intermedieri în domeniul imobiliar, dezvoltare imobiliară;

d) jocuri de noroc şi pariuri;

e) producţie sau comercializare de oţel;

f) producţie sau comercializare de cărbune;

g) construcţii de nave maritime şi fluviale;

h) producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope;

i) consultanţă în orice domeniu.

art. 1, alin. (2) din Legea nr. 120/2015