Wolters Kluwer, Nulitatea actelor de procedura

Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

Actul de procedură reprezintă orice manifestare de voinţă şi orice operaţiune juridică făcută în cursul şi în cadrul procesului civil, de către instanţă, părţi sau ceilalţi participanţi la procesul civil, în legătură cu exercitarea prerogativelor şi îndeplinirea obligaţiilor procesuale.

Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public.

Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Nulitatea actului de procedură nu poate fi invocată decât dacă la fundamentul invocării ei se află nerespectarea cerinţelor legale, ceea ce nu înseamnă că toate nulităţile procedurale trebuie să fie exprese sau textuale.

Articolul 175 C. pr. civ., reglementează nulitatea condiţionată de existenţa unei vătămări. Astfel, actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Art. 176 C. pr. civ., reglementează nuulitatea necondiţionată

Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la:

- capacitatea procesuală;

- reprezentarea procesuală;

- competenţa instanţei;

- compunerea sau constituirea instanţei;

- publicitatea şedinţei de judecată;

- alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură , dacă legea nu dispune altfel.

Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.

Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.

Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia.