Wolters Kluwer, Intimpinarea
Intimpinarea
Întâmpinarea
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul îşi exprimă punctul de vedere în raport cu pretenţiile reclamantului, răspunzându-i acestuia la toate pretenţiile invocate.
Întâmpinarea are natura unei apărări a pârâtului faţă de pretenţiile reclamantului.
Întâmpinarea este obligatorie , iar sancţiunea este una specifică, respectiv decăderea din dreptul de a mai propune probe şi a mai invoca exceptii.
Proceduri legale prezentate sub formă de diagrame interactive, cu ajutorul cărora puteți verifica pas cu pas cum ar trebui să procedaţi într-un caz dat.
Află mai multe despre Fluxuri.
Doresti o prezentare?Contactează-ne!
Pas: Primirea cererii de chemare în judecată
Dacă cererea de chemare în judecată întruneşte condiţiile prevăzute de lege, preşedintele completului de judecată dispune, prin rezoluţie, comunicarea ei către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Comunicarea cererii de chemare în judecată se consideră îndeplinită (art. 165 C. pr. civ.) la data semnării dovezii de înmânare ori a încheierii procesului verbal de comunicare chiar dacă pârâtul a primit sau nu personal cererea de chemare în judecată.
Când se realizează comunicarea prin poştă sau curierat rapid ea va fi considerată îndeplinită la data semnării de către pârât a confirmării de primire ori la data consemnării de către funcţionarul poştal sau de către curier a refuzului pârâtului de a primi corespondenţa.
Dacă se face comunicarea prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, ea se consideră îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmiterea.
Pas: Formularea întâmpinării
Întâmpinarea trebuie formulată în 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Se formulează în scris şi se depune în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru reclamant.
Dacă sunt mai mulţi reclamanţi întâmpinarea se depune în câte un exemplar pentru fiecare.
Pe lângă datele de identificare ale părţilor întâmpinarea trebuie să cuprindă eventualele excepţii pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului, răspunsul la pretenţiile acestuia şi, dovezile cu care pârâtul se apără. Ea trebuie semnată.