Wolters Kluwer, Interventia voluntara accesorie

Intervenţia este o modalitate procedurală prevăzută de lege, prin care, în cursul judecăţii, o terţă persoană este introdusă în cauză, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea unei părţi, devenind ea însăşi parte litigantă, astfel încât hotărârea care se va da îi va fi opozabilă sau îi va folosi. Reglementarea intervenţiei îşi află justificarea atât în asigurarea intereselor legitime ale persoanelor, cât şi în necesitatea unei bune desfăşurări a activităţii de judecată, prin posibilitatea instanţei de a cunoaşte toate împrejurările de natură să ducă la stabilirea adevărului, reducerea numărului de procese, diminuarea cheltuielilor de judecată şi evitarea unor hotărâri contradictorii. Poate fi voluntară sau directă şi forţată sau indirectă. Intervenţia voluntară se realizează prin cererea făcută de terţ şi poate fi principală, când terţul acţionează în propriul său interes şi accesorie, când intervenientul sprijină pretenţiile sau apărarea uneia din parţi.

Introducerea unui terţ într-un proces civil deja început de către alte persoane, părţile iniţiale, este de esenţa acestei instituţii. Nu contează natura procesului deja început.

Cererea intervenientului accesoriu este o simplă cerere în apărare, o cerere prin care se oferă noi mijloace de apărare. Intervenientul accesoriu se mărgineşte doar la a sprijini apărarea uneia dintre părţile iniţiale.