Wolters Kluwer, Inregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA
Inregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA
Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
Prezintă procedura de înregistrare a persoanelor impozabile în scopuri de TVA prin opţiune, la depăsirea plafonului de scutire, la efectuarea unei achiziţii de bunuri/prestare de servicii intracomunitare sau în cazul anulării înregistrării in scoputi de TVA de către ANAF.
Proceduri legale prezentate sub formă de diagrame interactive, cu ajutorul cărora puteți verifica pas cu pas cum ar trebui să procedaţi într-un caz dat.
Află mai multe despre Fluxuri.
Doresti o prezentare?Contactează-ne!
Pas: Reguli generale
Un contribuabil trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în următoarele situaţii:
1. Prin opţiune la înfiinţare sau pe parcursul activităţii economice;
2. Prin depăşirea plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 152 alin. (1) din CF actualizat, respectiv suma de 220.000 lei (echivalentul a 65.000 euro);
3. La efectuarea unei achiziţii intracomunitare sau prestari de servicii intracomunitare.
Art. 153 CF
Pas: La depăşirea plafonului de scutire
Persoanele impozabile stabilite în România şi a căror cifră de afaceri anuală declarată sau realizată este inferioară plafonului de 220.000 lei, pot aplica scutirea de taxa pe valoarea adaugată, conform art. 152, alin. (1) din Codul Fiscal. În cazul în care aceasta este depaşită, persoana impozabilă este obligată la înregistrare ca plătitoare de TVA.
Cifra de afaceri este constituită din valoarea totală, exclusiv TVA a tuturor operaţiunilor, livrări de bunuri şi prestări de servicii, efectuate în cursul unui an calendaristic, care ar fi taxabile, inclusiv operaţiunile care ar fi scutite, dacă s-ar aplica regimul normal de taxare. În calculul cifrei de afaceri intră şi operaţiunile care nu au locul impozitării în România.
Următoarele operaţiuni nu intră în calculul cifrei de afaceri anuale:
- orice livrări de active fixe;
- operaţiuni bancare, de asigurări şi imobiliare, dacă acestea sunt accesorii activităţii dvs. principale;
- livrările intracomunitare de mijloace de transport noi.
Art 152 (2) CF