Nou Wolters Kluwer, Impozitul pe veniturile microintreprinderilor pentru o Societate existenta - conditii si inregistrari contabile

Fluxuri
Stare:  În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
Autor:

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor pentru o Societate existenta - conditii si inregistrari contabile

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru o societate existentă – condiţii şi înregistrări contabile

Persoană juridică română existenta are obligaţia să verifice dacă îndeplineşte condiţiile pentru microîntreprindere, schimbate semnificativ din 1.01.2018 şi 01.01.2024

Pas: Analiză condiţii pentru menţinerea microîntreprinderii

Persoana juridica analizează dacă mai îndeplineşte condiţiile pentru a rămâne microîntreprindere.

Pas: Îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru microîntreprindere?

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;

b) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;

c) nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.

Aceste prevederi se aplică şi persoanelor juridice române care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi. Prevederile prezentului titlu prevalează faţă de prevederile Legii nr. 170/2016.

Nu intră sub incidenţa prezentului titlu următoarele persoane juridice române:

a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;

c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;

d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;

e) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

f) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul bancar; (completat de pct. 7, art. I din Ordonanţa nr. 16/2022)

g) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, inclusiv cea care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii; (completat de pct. 7, art. I din Ordonanţa nr. 16/ 2022)

h) persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc; (completat de pct. 7, art. I din Ordonanţa nr. 16/2022)

i) persoana juridică română care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale. (completat de pct. 7, art. I din Ordonanţa nr. 16/2022 )

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; (lit. c) alin. (1) , art. 47 a fost modificată de pct. 4, art. I din Ordonanţa nr. 16 din 15 iulie 2022).

Potrivit lit. e) a art. IX din Ordonanţa nr. 16/2022, cu modificările aduse prin Legea 370/ 20 decembrie 2022, prevederile pct. 4 al art. I se aplică începând cu veniturile aferente anului 2023.

a1) a realizat venituri <= 500.000 euro, luând în calcul şi veniturile întreprinderilor legate, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare (art. 47, alin. nou, (11))

b) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;

c) nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.

d) a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 - «Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal», în proporţie de peste 80% din veniturile totale; (alin. (1), art. 47 a fost completat de pct. 2, art. I din Legea nr. 370 din 20 decembrie 2022 )

e) are cel puţin un salariat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 48 alin. (3); (alin. (1), art. 47 a fost completat de pct. 5, art. I din Ordonanţa nr. 16 din 15 iulie 2022)

f) are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, incluzând şi persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezentul articol. (alin. (1), art. 47 a fost completat de pct. 5, art. I din Ordonanţa nr. 16/2022). În cazul în care oricare dintre asociaţii/acţionarii persoanei juridice române deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor şi nu au codurile CAEN HORECA prevăzute la alin. (2), aceştia trebuie să stabilească cele trei persoane juridice române care aplică aceste prevederi, pentru restul persoanelor juridice urmând să fie aplicabile prevederile titlului II. (completat de pct. 8, art. I din Ordonanţa nr. 16/2022)

Conform Legii 296/2023 şi O.U.G. 115/2023 are o deţinere, în mod direct sau indirect, de peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, poate avea loc într-o singură microîntreprindere (art. 47, alin (1) lit h))

Începând cu data de 01.01.2024, potrivit O.U.G. nr. 115/2023, se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:

i) a depus în termen situaţiile financiare anuale, dacă are această obligaţie potrivit legii.

Conditiile de mai sus, exceptând cea legală de nivelul cifrei de afaceri, trebuie îndeplinite la 31.12.2022, cu excepţia modificărilor aduse de Legea 296/2023 şi OUG 115/2023, cu aplicabilitate din 01.01.2024.

Începând cu data de 01.01. 2023, prin excepţie de la prevederile de mai sus, persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - «Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare», 5520 - «Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată», 5530 - «Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere», 5590 - «Alte servicii de cazare», 5610 - «Restaurante», 5621 - «Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente», 5629 - «Alte servicii de alimentaţie n.c.a.», 5630 - «Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor» pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor, fără să aplice prevederile art. 52, respectiv de iesire din sistem. (alin. (2), art. 47 a fost modificat de pct. 6, art. I din Ordonanţa nr. 16 din 15 iulie 2022).

În situaţia în care persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 - "Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare", 5520 - "Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată", 5530 - "Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere", 5590 - "Alte servicii de cazare", 5610 - "Restaurante", 5621 - "Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente", 5629 - "Alte servicii de alimentaţie n.c.a.", 5630 - "Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor" obţin în cursul anului venituri şi din alte activităţi în afara celor corespunzătoare acestor coduri CAEN, pentru veniturile din alte activităţi aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut de titlul II "Impozitul pe profit", dacă îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:

a) realizează venituri din consultanţă şi/sau management în proporţie de peste 20% inclusiv din veniturile totale;

b) desfăşoară activităţile de la art. 47 alin. (3) lit. f)-i);

c) veniturile din alte activităţi au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent celui în care s-au înregistrat veniturile.

Acestea datorează impozit pe profit pentru veniturile din alte activităţi începând cu trimestrul în care s-a îndeplinit oricare dintre aceste condiţii, pentru întreaga perioadă în care există contribuabilul. (completat de pct. 3, art. I din LEGEA nr. 370 din 20 decembrie 2022, coroborat cu articolul I1 şi articolul IX din Ordonanţa nr. 16/2022)

Limitele fiscale prevăzute la lit. a) şi c) se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal, iar calculul şi plata impozitului pe profit de către persoanele juridice române care se încadrează în prevederile lit. a) - c) se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul în care sa îndeplinit oricare dintre aceste condiţii (completat de pct. 3, art. I din LEGEA nr. 370/20 decembrie 2022, coroborat cu articolul I1 şi articolul IX din Ordonanţa nr. 16/ 2022)

Condiţiile de încadrare ce trebuie îndeplinite la 31 decembrie a anului precedent (2023):

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel BNR valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent;

Limitele fiscale se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal;

În aplicarea plafonului de 500.000 euro, limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul şi veniturile întreprinderilor legate.

Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2024, condiţia se consideră îndeplinită dacă situaţiile financiare anuale sunt depuse până la data de 31 martie 2024 inclusiv (conform comunicat MF: https://mfinante.gov.ro/despre-minister/noutati/-/asset_publisher/CZub9nBZjx9C/content/informare-cu-privire-la-depunerea-situatiilor-financiare-anuale)

Art. 47, Codul Fiscal

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor pentru o Societate existenta - conditii si inregistrari contabile Persoană juridică Persoană juridică Declarare şi plată impozit Reguli de la 01.01.2023 Plată impozit Constituire impozit Înregistrări contabile Devine microîntreprindere Rămâne plătitoare de impozit pe profit Cota de impozitare Comunicarea modificării organului fiscal Aspecte eliminate de la 1 ianuarie 2024 Necesitate modificare vector fiscal Reguli noi de iesire din sistem incepand cu 01 ian 2024 Este microîntreprindere? Analiză condiţii pentru menţinerea microîntreprinderii Este plătitoare de impozit pe profit Îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru microîntreprindere? DA NU DA NU