Wolters Kluwer, Holdingul fiscal

Prezintă principalele modificări privind holdingul din punct de vedere al impozitului pe profit, al impozitului pe nerezidenţi şi al TVA.

Deşi în România nu există o legislaţie specială privind societăţile de tip holding, aceste companii există, iar în lipsa unei definiţii oficiale a acestora, se poate utiliza cea din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, potrivit căreia holding-ul reprezintă acea societate care deţine o cantitate suficientă din acţiunile altor societăţi (denumite filiale) pentru a putea exercita controlul asupra acestora.

În general, holding-ul stabileşte liniile strategice şi regulile de operare obligatorii pentru societăţile aflate sub controlul său, atât din punct de vedere financiar-contabil cât şi de marketing şi management. Această subordonare însă nu anulează integral autonomia administrativă şi operaţională a filialelor.

Principala activitate a societăţilor holding constă în deţinerea şi tranzacţionarea de acţiuni emise de diverse companii, în acelaşi stat sau în alte state, acest lucru nefiind limitativ, întrucât acestea pot desfăşura şi activităţi economice.

Din punct de vedere al impozitului datorat de nerezidenti sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:

a) dobânda aferentă instrumentelor de datorie publică în lei şi în valută, veniturile obţinute din tranzacţiile cu instrumente financiare derivate utilizate pentru realizarea operaţiunilor de administrare a riscurilor asociate obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi veniturile obţinute din tranzacţionarea titlurilor de stat şi a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale, în lei şi în valută, pe piaţa internă şi/sau pe pieţele financiare internaţionale, precum şi dobânda aferentă instrumentelor emise de către Banca Naţională a României în scopul atingerii obiectivelor de politică monetară şi veniturile obţinute din tranzacţionarea valorilor mobiliare emise de către Banca Naţională a României;

b) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile române, constituite potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt emise în baza unui prospect aprobat de autoritatea de reglementare competentă şi dobânda este plătită unei persoane care nu este o persoană afiliată a emitentului instrumentelor/titlurilor de creanţă respective;

c) dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, dacă:

1. persoana juridică străină beneficiară a dividendelor îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

(i) este rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene şi are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 la titlul II;

(ii) este considerată a fi rezidentă a statului membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia fiscală a statului respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că este rezidentă în scopul impunerii în afara Uniunii Europene;

(iii) plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 la titlul II sau un impozit similar impozitului pe profit reglementat la titlul II;

(iv) deţine minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an, care se încheie la data plăţii dividendului.

2. beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, iar persoana juridică străină pentru care sediul permanent îşi desfăşoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1, subpct. (i)-(iv) şi profiturile înregistrate de sediul permanent să fie impozabile în statul membru în care acesta este stabilit, în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri sau în baza legislaţiei interne a acelui stat membru;

3. persoana juridică română care plăteşte dividendul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

(i) este o societate înfiinţată în baza legii române şi are una dintre următoarele forme de organizare: societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă;

(ii) plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări. Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, care plăteşte dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.

c¹) dividendele plătite de un rezident român unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Spaţiului Economic European, altul decât statele membre ale Uniunii Europene, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 43, referitoare la rezidentul român care primeşte dividendele;

În aplicarea prevederilor lit. c) :

(1) Condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 1 an va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume: dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 1 an nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.

(2) În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere de 1 an a fost îndeplinită după data plăţii, beneficiarul efectiv persoană nerezidentă poate solicita restituirea impozitelor plătite în plus, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Prevederile lit. c) nu se aplică unui demers sau unor serii de demersuri care, fiind întreprinse cu scopul principal sau cu unul dintre scopurile principale de a obţine un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului prezentului articol, nu sunt oneste având în vedere toate faptele şi circumstanţele relevante. Un demers poate cuprinde mai multe etape sau părţi. În înţelesul prezentului alineat, un demers sau o serie de demersuri sunt considerate ca nefiind oneste în măsura în care nu sunt întreprinse din motive comerciale valabile care reflectă realitatea economică. Dispoziţiile prezentului alineat se completează cu prevederile existente în legislaţia internă sau în acorduri referitoare la prevenirea evaziunii fiscale, a fraudei fiscale sau a abuzurilor.

d) veniturile din dobânzi şi redevenţe. Condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani prevăzută la art. 255 alin. (10) din Codul fiscal va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-283/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume: dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.

În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere de 2 ani a fost îndeplinită după data plăţii, beneficiarul efectiv persoană nerezidentă poate solicita restituirea impozitelor plătite în plus, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Art. 229 din Codul Fiscal actualizat şi pct. 15 şi 17 din Normele metodologice de aplicare a art. 229 din Codul Fiscal actualizat