Wolters Kluwer, Expertiza

Expertiza judiciară este activitatea de cercetare a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, care implică cunoştinţe de specialitate, activitate desfăşurată de un expert, de un specialist în domeniu, de un laborator ori de un institut de specialitate, după caz, ale cărui concluzii sau constatări, menite a contribui la stabilirea adevărului într-o chestiune din litigiu, sunt cuprinse într-un raport de expertiză şi, astfel, ele sunt supuse aprecierii instanţei care a ordonat efectuarea expertizei.

Expertiza se dispune numai de către instanţă, la cererea uneia dintre părţi, a amândurora sau din oficiu.

Expertul sau cei trei experţi sunt numiţi de instanţă.

La efectuarea expertizei pot asista şi experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, care pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi să facă observaţii sau chiar să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respective (a se vedea comentariul la art. 330 C. pr. civ.).

Numirea unui expert sau a trei experţi se face de către instanţă, prin încheiere, pe baza acordului părţilor sau, dacă părţile nu se învoiesc, ei vor fi numiţi de către instanţă, prin tragere la sorţi, de pe lista întocmită şi comunicată de biroul local de expertiză.

Încheierea instanţei prin care se numeşte expertul va stabili totodată obiectivele asupra cărora el urmează să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, astfel încât lucrarea să fie depusă cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, precum şi plata expertului sau experţilor (a se vedea comentariul art. 331 C. pr. civ.).