Wolters Kluwer, Divortul din culpa in destramarea casatoriei

Divorţul este un mijloc de desfacere a căsătoriei, care poate avea loc atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Divorţul reprezintă din punct de vedere procesual o procedură specială, derogatorie parţial de la procedura comună de judecată. Cazurile de divorţ sunt prevăzute în Codul civil, după cum urmează: prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi, acceptată de celălalt soţ; datorită unor motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soţi; la cererea unuia dintre soţi după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; întrucât starea sănătăţii unuia dintre soţi face imposibilă continuarea căsătoriei.

Pe lângă menţiunile oricărei cereri de chemare în judecată, cererea de divorţ trebuie să arate obligatoriu numele copiilor minori născuţi din căsătorie, iar dacă nu există copii se va face menţiune în acest sens.

La cererea de divorţ trebuie să se anexeze copii de pe certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale copiilor minori cu menţiunea pentru conformitate făcută de parte.

Dacă soţii au ajuns la o înţelegere ca rezultat al medierii cu privire la desfacerea căsătoriei sau la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, procesul-verbal atestând înţelegerea se depune la dosar.

Reclamantul trebuie să facă dovada participării anterior la o şedinţă de informare privind avantajele medierii.

Această obligaţie trebuie îndeplinită, de regulă, înaintea deschiderii procesului judiciar, deci înaintea depunerii cererii de chemare în judecată la instanţa judecătorească. Totuşi, dacă se depune cererea la instanţa de judecată, aceasta poate da un termen pentru parcurgerea ș edinţei de informare privind medierea şi doar apoi se continuă etapele procesului judiciar civil.

În materia conflictelor de familie, ș edinț a de informare privind medierea este obligatorie potrivit art. 60¹ lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006.