Wolters Kluwer, Contestatia la executare

Contestaţia la executare este o cale de atac, susceptibilă de exercitare în procedura executării silite, parte integrantă a procesului civil, pentru înlăturarea pretinselor ilegalităţi săvârşite, indiferent de obiectul acestora.

Contestaţia la executare poate fi exercitată de

- debitorul urmărit, invocând, de exemplu, absenţa sau nulitatea titlului executoriu, insesizabilitatea creanţei, nulitatea actului de urmărire, absenţa dreptului debitorului asupra creanţei care face obiectul urmăririi, existenţa unei cauze de suspendare a executării;

- creditorul urmăritor, invocând incidente apărute în cursul urmăririi, precum înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, refuzul organului de executare de a efectua executarea ori de a îndeplini un act de executare;

- terţ urmărit, cu precizarea, însă, că în cazul popririi terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi, el urmând a-şi formula apărările în instanţa de validare;

- terţ propriu-zis, străin cu totul de raportul juridic execuţional;

- procuror, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (5) C. pr. civ., dacă hotărârea pusă în executare priveşte categoriile precizate de alin. (1) al aceluiaşi articol – minori, persoane puse sub interdicţie şi dispăruţi, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Potrivit art. 712 C. pr. civ., sunt identificate trei forme ale contestaţiei la executare:

- contestaţia propriu-zisă sau comună, care se poate exercita împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare;

- contestaţia la titlu sau specială, la care se recurge dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 C. pr. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu;

- contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a efectua executarea silită sau de a îndeplini un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.

Contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:

a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Alineatul (4) al art. 715 C. pr. civ. al aceluiaşi articol precizează că o contestaţie prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

Neintroducerea însă a contestaţiei în acest termen nu împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de terţii adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite [art. 715 alin. (5) C. pr. civ.].

De asemenea, potrivit art. 715 alin. (2) C. pr. civ., contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.

Articolul 715 C. pr. civ. stabileşte un termen comun pentru introducerea contestaţiei la executare, diferite fiind doar momentele de la care acesta începe să curgă:

- cunoaşterea actului de executare pe care îl contestă;

- primirea comunicării ori a înştiinţării privind înfiinţarea popririi;

- primirea încheierii de încuviinţare a executării ori a somaţiei sau cunoaşterea primului act de executare;

- efectuarea vânzării ori predarea silită a bunului (a se vedea comentariul la art. 715 C. pr. civ.).