Wolters Kluwer, Contestatia in anulare speciala

Contestaţia în anulare este acea cale extraordinară de atac care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, pentru motivele arătate expres de lege.

Contestaţia în anulare specială se poate formula numai împotriva unei hotărâri pronunţată în recurs în următoarele situaţii, limitativ prevăzute de lege:

- hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

- dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

- instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Contestaţia în anulare este o cale de atac:

- de retractare (se judecă de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată);

- nesuspensivă de executare (nu suspendă de drept executarea hotărârii definitive).

Contestaţia în anulare specială poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii de către instanţa de recurs.

Dacă aceasta hotărâre se comunică părţii, aceasta are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a formula calea de atac. În situaţia în care această hotărâre nu i se comunică, deşi trebuia, partea are la dispoziţie un termen maxim de 1 an de zile de la data când hotărârea a rămas definitivă, adică de la data pronunţării.

Contestaţia în anulare specială poate fi formulată doar împotriva hotărârilor pronunţate în recurs şi doar într-un număr de 4 situaţii:

- hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

- dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

- instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.