Wolters Kluwer, Conflictul de competenta

Există conflict de competenţă între instanţe atunci când:

a) Două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi proces – "conflictul pozitiv de competenţă";

b) Două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul ei competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente de a judeca acelaşi proces – "conflictul negativ de competenţă".

Partea poate declanşa un conflict de competenţă doar în situaţia în care aceasta invocă o excepţie de necompetenţa (vezi Excepţia de necompetenţă) care este admisă şi care determină declinarea competenţei instanţei iniţial investite, urmată de o nouă declinare de competenţă către instanţa iniţială. O a doua ipoteză vizează situaţia în care reclamantul investeşte două instanţe şi ambele se declară competente în a soluţiona cauza.

Există conflict de competenţă şi în cazul în care secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti îşi trimit reciproc dosarul sau se declară deopotrivă competente să judece cauza.

Suspendarea obligatorie a soluţionării cauzei până la rezolvarea conflictului de competenţă este o măsură de la sine înţeleasă: o instanţă cu privire la care s-a invocat necompetenţa nu poate proceda, în condiţii de incertitudine creată, la soluţionarea litigiului sau a oricărui alt incident procedural. Oricum, dacă, ulterior, se va constata necompetenţa instanţei, toate actele de procedură ale acelei instanţe sunt lovite de nulitate, aşa încât o soluţie preventivă este de preferat faţă de una post factum, care, implacabil, ar compromite toată activitatea instanţei şi interesul părţilor de a avea o judecată "legală" şi într-un termen "rezonabil şi previzibil".

art. 134 NCPC