Wolters Kluwer, Conflictul de competenta

Fluxuri
Stare:  Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 August 2013 până la: 13 Aprilie 2015
Autor:

Conflictul de competenta

Conflictul de competenţă

Există conflict de competenţă între instanţe atunci când:

a) Două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi proces – "conflictul pozitiv de competenţă";

b) Două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul ei competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente de a judeca acelaşi proces – "conflictul negativ de competenţă".

Conflictul de competenta Instanţa superioară Instanţa superioară Soluţionarea conflictului Instanţa Instanţa Se declară competentă sau necompetentă Suspendarea cauzei

Pas: Se declară competentă sau necompetentă

Partea poate declanşa un conflict de competenţă doar în situaţia în care aceasta invocă o excepţie de necompetenţa (vezi Excepţia de necompetenţă) care este admisă şi care determină declinarea competenţei instanţei iniţial investite, urmată de o nouă declinare de competenţă către instanţa iniţială. O a doua ipoteză vizează situaţia în care reclamantul investeşte două instanţe şi ambele se declară competente în a soluţiona cauza.

Există conflict de competenţă şi în cazul în care secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti îşi trimit reciproc dosarul sau se declară deopotrivă competente să judece cauza.

Pas: Suspendarea cauzei

Suspendarea obligatorie a soluţionării cauzei până la rezolvarea conflictului de competenţă este o măsură de la sine înţeleasă: o instanţă cu privire la care s-a invocat necompetenţa nu poate proceda, în condiţii de incertitudine creată, la soluţionarea litigiului sau a oricărui alt incident procedural. Oricum, dacă, ulterior, se va constata necompetenţa instanţei, toate actele de procedură ale acelei instanţe sunt lovite de nulitate, aşa încât o soluţie preventivă este de preferat faţă de una post factum, care, implacabil, ar compromite toată activitatea instanţei şi interesul părţilor de a avea o judecată "legală" şi într-un termen "rezonabil şi previzibil".

art. 134 NCPC