Wolters Kluwer, Conducerea contabilitatii de catre sediile permanente

Prezintă definiţia sediului permanent din punct de vedere contabil si fiscal, obligaţia înregistrării acestuia în România, obligaţiile fiscale care trebuie îndeplinite şi modul de conducere a contabilităţii.

Subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, organizează şi conduc evidenţă contabilă proprie, astfel încât aceasta să permită determinarea informaţiilor şi a obligaţiilor prevăzute de lege, iar persoanele juridice cărora le aparţin să poată întocmi situaţii financiare anuale.

Activitatea desfăşurată în străinătate de subunităţile fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, se include în situaţiile financiare ale persoanei juridice române şi se raportează pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.

Prin subunităţi fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în România, se înţelege sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, înfiinţate potrivit legii.

Din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunităţi fără personalitate juridică ce aparţin acestor persoane juridice şi au obligaţia întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile cerute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care persoana juridică cu sediul în străinătate îşi desfăşoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, situaţiile financiare anuale şi raportările contabile cerute de Legea contabilităţii nr. 82/1991 se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale, acestea reflectând activitatea tuturor sediilor permanente.

art. 1, alin. (3) din Legea contabilitatii nr. 82/1991 actualizata; art. 3 din OMFP 1802/2014 actualizat

Din punct de vedere juridic, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Societăţile străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, sucursale sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic. art. 43 din Tratatul Comunităţilor Europene acordă în mod expres comercianţilor dreptul de a alege forma juridică în care să îşi desfăşoare activitatea în alt Stat Membru, iar această liberă alegere nu poate fi limitată de prevederi fiscale discriminatorii.

Conform prevederilor acestui articol şi jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie (Cazul 270/83 Comisia vs. Franţa, Cazul C-141-99 Belgia vs AMID şi Cazul C-311/97 Royal Bank of Scotland ), abolirea restricţiilor asupra libertăţii de stabilire a rezidenţilor unui Stat Membru în alt Stat Membru se aplică şi restricţiilor asupra înfiinţării de agenţii, sucursale sau filiale, aplicabile rezidenţilor din oricare Stat Membru stabiliţi pe teritoriul altui Stat Membru.

Sucursala unei societăţi străine în România nu are naţionalitate română, ci naţionalitatea societăţii-mamă, fiind supusă legii naţionale a acesteia. Activităţile desfăşurate de sucursală nu pot excede obiectul de activitate al societăţii-mamă.

Sucursala beneficiază de un capital ce ii este afectat în întregime de către societatea-mamă, posedă o anumită autonomie juridică şi economică faţă de această societate, dar poate efectua acte juridice numai pe seama societăţii-mamă. Deşi nu are un patrimoniu propriu, beneficiază totuşi de un capital propriu, o masă de bunuri care ii este afectată în întregime.

Art. 43- 45 din Legea Societăţilor nr. 31/1990 actualizată