Wolters Kluwer, Chemarea in garantie

Chemarea în garanţie este o formă de intervenţie forţată prin care una dintre părţile aflate în judecată exercită contra unui terţ acţiunea în garanţie de care ea dispune şi pe care ar putea-o exercita printr-o cerere separată, în considerarea existenţei unei obligaţii, legale sau convenţionale, de garanţie sau de despăgubire. Chemarea în garanţie este o cerere făcută în scopul obţinerii condamnării terţului-garant, atunci când partea care îl cheamă în judecă ar pierde procesul. Cererea poate fi făcută de oricare "parte", reclamant sau pârât, astfel putându-se ajunge la situaţia ca pârâtul din cererea principală să fie reclamant în cererea de chemare în garanţie sau ca reclamantul din cererea principală să fie totodată reclamant în cererea de chemare în garanţie. Instanţa, din oficiu, nu poate proceda la introducerea forţată în proces a garantului sau a celui care, eventual, ar avea obligaţia de despăgubire.

Chemarea în garanţie se fundamentează pe obligaţia de garanţie sau pe obligaţia de despăgubire rezultate dintr-un raport juridic preexistent. Obligaţia de garanţie poate rezulta dintr-o dispoziţie legală sau dintr-o convenţie (de exemplu obligaț ia de garanţie pentru evicţiune).

Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.

Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.