Wolters Kluwer, Cheltuieli de sponsorizare

Fluxuri
Stare:  Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2022 până la: 1 Martie 2024
Autor:

Cheltuieli de sponsorizare

Cheltuieli de sponsorizare

Prezintă aspectele fiscale şi contabile privind efectuarea unor acţiuni de sponsorizare.

Pas: Sponsorul

Sponsorizarea este actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării.

Este considerat sponsor orice persoană fizică sau juridică din România sau din străinătate care efectuează o sponsorizare în condiţiile legii.

Sponsorul ori beneficiarul este obligat să aducă la cunoştinţă publicului sponsorizarea într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică.

Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activităţi de sponsorizare sau de mecenat din surse obţinute de la buget.

Instituţiile şi autorităţile publice, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari persoane fizice şi asociaţii familiale care îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, precum şi societăţi comerciale cu capital privat.

Art. 1-3 din Lege nr. 32/1994 actualizată

Pas: Beneficiarul

Poate fi beneficiar al sponsorizării:

a) orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice;

b) instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administraţiei publice, pentru activităţile prevăzute la lit. a);

c) de asemenea, pot fi sponsorizate, în condiţiile prezentei legi, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori publicaţii din domeniile definite la lit. a);

d) orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate în unul dintre domeniile prevăzute la lit. a) este recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită sponsorizarea.

De asemenea, poate beneficia de sponsorizare orice persoană fizică cu domiciliul în România sau care aparţine spiritualităţii româneşti, care desfăşoară o activitate constantă într-unul din domeniile prevăzute la art. 4 din lege, a cărei activitate este recunoscută de către orice persoană juridică nonprofit, constituită legal în ţară sau în străinătate, cu activitate susţinută în domeniul pentru care recomandă persoana fizică beneficiară de sponsorizare.

Exemplu:

Fundaţia "A", persoană juridică nonprofit, cu activitate susţinută în domeniul protecţiei şi ocrotirii copiilor orfani, poate recomanda, în baza unei certificări scrise, spre a fi sponsorizată, o persoană fizică care desfăşoară o activitate constantă pentru ocrotirea acestor copii.

În acest sens, pot beneficia de sponsorizare: şcoli, spitale, cămine de bătrâni, orfelinate, asociaţii, fundaţii etc., dacă au personalitate juridică şi sunt înregistrate în Registrul entităţilor/unităţilor de cult (în cazul în care se doreşte deducerea cheltuielilor la nivelul sponsorului).

Controlul modului de respectare a utilizării mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale primite de beneficiarii sponsorizărilor, în scopul pentru care au fost transferate prin actele prevăzute la art. 1, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice prin aparatul de inspecţie economico-financiară, aşa cum este definit la art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012.

Art. 4 şi 5 din Legea nr. 32/1994 actualizata

Cheltuieli de sponsorizare Părţi contract Părţi contract Impozit pe profit Microintreprinderi Înregistrari Impozit pe venit TVA Exceptii Tratament Fiscal Contabil Efectuare sponsorizare Cerinţe legale privind actul de sponsorizare Sponsorul Beneficiarul Contractul şi condiţii Exemple modificare de la 01.01.2022