Wolters Kluwer, Cererile posesorii

Cererile posesorii sunt acele acţiuni puse la îndemâna posesorului pentru a apăra posesia ca stare de fapt împotriva oricărei tulburări, pentru a menţine această stare ori pentru a redobândi posesia pierdută.

Codul de procedură civilă nu enumeră condiţiile cererilor posesorii, stipulând că cererile posesorii sunt admisibile numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul civil, însă reglementează procedura de judecată şi căile de atac, precum şi autoritatea de lucru judecat, aşadar, numai aspectele de natură procesuală ale temei (a se vedea comentariul la art. 1003 C. pr. civ.).

Acţiunile posesorii sunt:

a) acţiunea posesorie generală (în complângere) şi

b) acţiunea posesorie specială (în reintegrare).

Acţiunea în complângere poate fi exercitată dacă sunt îndeplinite, cumulativ, trei condiţii:

a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

b) reclamantul să facă dovada că a exercitat posesia cel puţin un an înainte de data tulburării sau deposedării;

c) posesia exercitată de reclamant să fie utilă, adică neviciată.

Tulburarea adusă posesiei poate fi de fapt (precum atunci când constă într-un act material prin care se încalcă posesia exercitată de un altul asupra unui bun) sau de drept (când elementul fizic al tulburării lipseşte, aceasta îmbrăcând forma unui act judiciar sau extrajudiciar prin care o persoană are o pretenţie contrară posesiei unei alte persoane.

Acţiunea în reintegrare se particularizează, esenţial, prin faptul că tulburarea sau deposedarea are loc prin violenţă, caz în care pentru admisibilitatea ei este cerută o singură condiţie, aceea de a nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, intenţia legii fiind de a asigura reprimarea cât mai energică a unei fapte al cărei caracter grav este evident.