Wolters Kluwer, Asigurarea probelor
Asigurarea probelor
Asigurarea probelor
Asigurarea probelor reprezintă acea procedură contencioasă în cadrul căreia partea care are interes poate solicita să se constate şi să se conserve, de urgenţă, probele de care înţelege să se folosească în proces, dacă există pericol ca ele să dispară ori dacă ar fi greu de administrat în viitor.
Proceduri legale prezentate sub formă de diagrame interactive, cu ajutorul cărora puteți verifica pas cu pas cum ar trebui să procedaţi într-un caz dat.
Află mai multe despre Fluxuri.
Doresti o prezentare?Contactează-ne!
Pas: Cerere asigurare probe
Oricine (persoană fizică şi persoană juridică – prin reprezentant) are interes să constate de urgenţă:
- mărturia unei persoane;
- părerea unui expert;
- starea unor bunuri, mobile sau imobile;
- ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor probe.
Partea interesată va arăta în cererea sa de asigurare a probelor:
- care sunt probele a căror administrare o solicită;
- faptele pe care vrea să le dovedească;
- precum şi motivele care fac necesară asigurarea acestora sau acordul părţii adverse.
Pas: Există sau nu un proces
Asigurarea probelor se poate cere pe cale principală sau pe cale incidentală, adică atât înainte, cât şi în timpul procesului.
Conform art. 360 C. pr. civ., cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă procesul în primă instanţă.