Wolters Kluwer, Ajutorul public judiciar

Fluxuri
Stare:  Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Aprilie 2015 până la: 23 Iulie 2025
Autor:

Ajutorul public judiciar

Ajutorul public judiciar_asistenţa judiciară

Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie.

Solicitant Solicitant Proces în curs/Declanşarea unui proces Cerere de acordare ajutor public judiciar Cerere de reexaminare Instanţa Instanţa Încheiere motivată Refuz Orice persoană Orice persoană Sesizare

Pas: Proces în curs/Declanşarea unui proces

Ajutorul poate fi acordat atât într-o procedură contencioasă, cât şi într-o procedură necontencioasă.

Ajutorul se poate acorda pentru ambele faze ale procesului civil sau numai pentru una dintre ele.

Conform art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:

a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu [asistenţă prin avocat, art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, a se vedea Capitolul V din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (art. 71-85) şi Subsecţiunea 3, Asistenţa judiciară din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, Secţiunea a 2-a, Capitolul III, Activitatea profesională a avocatului (art. 150-172)];

b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar (ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului expertului, traducătorului sau interpretului, art. 24-25 din O.U.G. nr. 51/2008);

c) plata onorariului executorului judecătoresc (ajutorul public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc, art. 26-32 din O.U.G. nr. 51/2008);

d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită (ajutorul public judiciar sub forma sub forma facilităţilor la plata taxelor judiciare, art. 33-34 din O.U.G. nr. 51/2008).

Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale (art. 4 din O.U.G. nr. 51/2008).

Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare (art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008).

Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50% (art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008).

La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.

Prin urmare, condiţia principală a acordării ajutorului este starea materială a solicitantului şi a familiei acestuia, stare în funcţie de care se apreciază necesitatea acordării acestuia. Însă, aceasta nu este suficientă, ci se apreciază în funcţie şi de costurile procedurilor extrajudiciare, prejudiciare sau judiciare, dacă solicitantul ajutorului ar trebui să le acopere el însuşi, integral sau parţial (a se vedea comentariul la art. 90 C. pr. civ.).

Prin excepţie, potrivit art. 81 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se acordă independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită.

Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale până la un nivel care să îi permită să facă faţă costurilor procesului.

Pas: Cerere de acordare ajutor public judiciar

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanţei competente pentru soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competenţa instanţei de executare.

În cazul în care instanţa competentă nu se poate stabili potrivit alin. (1), competentă este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul.

Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale (art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008).

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa.

Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente (art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008).

Potrivit art. 13, ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

Cererea se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet decât cel care a soluţionat cauza pe fond.

Pe de alta parte, potrivit art. 131, dacă hotărârea pronunţată în cauza pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar este supusă recursului, ajutorul public judiciar acordat în etapa procesuală imediat anterioară în forma prevăzută la art. 6 lit. a) se extinde de drept pentru redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi pentru exercitarea şi susţinerea acestuia.

Dacă partea nu a beneficiat de ajutor public judiciar în etapa procesuală anterioară recursului, solicitarea ajutorului public judiciar se face potrivit art. 13.

Instanţa de recurs verifică dacă se menţin condiţiile pentru ajutorul public judiciar acordat. Dacă instanţa constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile, dispune, prin încheiere, încetarea acestuia şi obligarea părţii la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de stat sub formă de onorariu de avocat.