Wolters Kluwer, Abtinerea judecatorului

În vederea evitării oricărei conduite sau situaţii de natură să pună sub semnul întrebării imparţialitatea judecătorilor, dispoziţiile Codului de procedură civilă reglementează instituţia "incompatibilităţii", care se manifestă concret prin intermediul abţinerii şi recuzării.

Incompatibilitatea reprezintă instituţia procesuală care are ca scop să protejeze imparţialitatea membrilor completului de judecată, prin instituirea interdicţiei acestora de a participa la constituirea instanţei dacă se află într-unul din cazurile prevăzute de lege.

Abţinerea este procedura prin care judecătorul arată că înţelege să se retragă de la soluţionarea cauzei, întrucât se regăseşte într-un caz de incompatibilitate.

Cazurile de incompatibilitate sunt expres prevăzute de lege. În acest sens sunt relevante prevederile art. 41 şi 42 C. pr. civ., care reglementează cazurile de incompatibilitate absolută şi relativă, dar şi prevederile art. 47 alin. (2) C. pr. civ., potrivit cărora "este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 şi 42 C. pr. civ."

Potrivit art. 43 alin. 1 C. pr. civ., înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă verifică, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, întocmeşte un referat care consemnează această situaţie. Părţile din cauză nu pot solicita abţinerea judecătorului decât prin formularea unei cereri de recuzare.