MOCEANU Madalina Mihaela, Drepturile de pensie ale celor care au avut un contract de muncă la CAP

Comentarii practice
Publicare: Comentarii Practice Muncii 4 din 2025
Stare: În vigoare
Autor:

Drepturile de pensie ale celor care au avut un contract de muncă la CAP

Potrivit unui comunicat de presă des pe site-ul Instanţei Supreme (www.iccj.ro), de dată relativ recentă, 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pronunţat Decizia nr. 49 din 24 februarie 2025, o decizie privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă, privind posibilitatea ca perioada în care o persoană a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producţie de a fi valorificată ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie.

Avocat Mădălina Mihaela MOCEANU

Baroul Bucureşti

I. Introducere

Astfel, prin Decizia nr. 49 din 24 februarie 2025 în dosarul nr. 2547/1/2024 ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a admis sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1758/117/2024, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de dreptşi, în...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact