MOCEANU Madalina Mihaela, Decizie de sancţionare. Contestaţie. Natura juridică a sancţiunii aplicate. Practică judiciară
Decizie de sancţionare. Contestaţie. Natura juridică a sancţiunii aplicate. Practică judiciară
În practica instanţelor de judecată s-a impus spre soluţionare de către instanţele de judecată următoarea problemă:
Dacă la nivelul unui angajator străin (în speţa de faţă angajatorul este străin) există anumite proceduri interne, sancţionarea disciplinară a unui salariat care are contractul de muncă supus legii române se face potrivit procedurilor interne sau trebuie ca decizia de sancţionare să fie emisă în baza Codului muncii?
Aceasta este şi situaţia premiză de la care a fost declanşat un litigiu ce s-a aflat pe rolul Tribunalului, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti care formează obiectul analizei în cadrul prezentului articol.
Instanţa de judecată, în apel, în speţa noastră- Curtea de Apel Bucureşti a arătat că,este evident caracterul de măsură sancţionatorie a " Avertismentului final scris" caracter care rezultă atât din denumirea de avertisment, cât şi din finalul emailului se menţionează că s-a decis emiterea unui avertisment final scris şi că intimata trebuie să fie pe...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact