MOCEANU Madalina Mihaela, Acordarea indemnizaţiei de doctorat în învăţământul preuniversitar - noutăţi legislative

Comentarii practice
Publicare: Comentarii Practice Muncii 6 din 2024
Stare: În vigoare
Autor:

Acordarea indemnizaţiei de doctorat în învăţământul preuniversitar - noutăţi legislative

Având în vedere necesitatea de a se lua măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidarea fiscală şi pentru stoparea/încetinirea majorării deficitului bugetului general consolidat în anul 2024 şi în anii următori, la sfârşitul anului trecut Guvernul României a aprobat O.U.G. nr. 115/2023 (M.Of. nr. 1139 din 15 decembrie 2023) care a adus, printre alte măsuri, modificări şi în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a drepturilor salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor.

Mai precis, din ianuarie 2024, pentru a putea fi încasată lunar indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, legiuitorul a impus celor care deţin un astfel de titlu ştiinţific ca, pe lângă dovada că îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul, aceştia să aibă prevăzute în fişa postului şi un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea persoanelor în cauză este valorificată în mod...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact