Curtea Suprema de Justitie, Termen în cunoştinţă, conform art. 153 C. pr. civ.; Cerere privitoare la obligaţiile comerciale. Competenţă

Articole
Publicare: Revista Romana de Drept al Afacerilor 9 din 2003
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Termen în cunoştinţă, conform art. 153 C. pr. civ.; Cerere privitoare la obligaţiile comerciale. Competenţă

Termen în cunoştinţă, conform art. 153 C. pr. civ.; Cerere privitoare la obligaţiile comerciale. Competenţă

1. Instanţa a acordat termen la 21.11.2000, dar aplicând prevederile art. 153 C. pr. civ., apelanta-pârâtă nu a mai fost citată, deoarece a fost prezentă la termenul de judecată de la 31.10.2000, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 153 C. pr. civ.

2. Referitor la competenţa teritorială, potrivit art. 10 pct. 4 C. pr. civ., cererile privitoare la obligaţiile comerciale, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului, mai este competentă şi instanţa de la locul plăţii, iar potrivit art. 12 C. pr. civ., reclamanta are posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente.

(C.S.J. - Secţia comercială, decizia nr. 3869 din 05.06.2002)

CURTEA,

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC "E.H." SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC "O." SRL Slatina pentru a fi obligată la plata sumei de 240.648.375...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact