CHIOREAN Ioan Ciprian, Suspendarea rambursării creditelor pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă
Articole
Publicare: Revista de Drept Bancar si Financiar 1 din 2021
Tip: Doctrina
Suspendarea rambursării creditelor pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă
Suspendarea rambursării creditelor pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă
Suspension of repayment of credits during the state of emergency and the state of alert
Ciprian CHIOREAN
Vicepreşedinte ACJSFB
Rezumat: Încă de la începutul pandemiei de coronavirusul SARS-CoV-2 instituţiile de credit au venit în sprijinul clienţilor care se găseau în situaţii vulnerabile din punct de vedere financiar, prin implementarea unor măsuri adecvate, concrete şi eficiente care să le permită continuarea îndeplinirii obligaţiilor de plată (cum sunt reeşalonări, rescadenţări, conversia în altă monedă, etc). Moratoriul legislativ a venit să completeze gama acestor măsuri menite să sprijine clienţii instituţiilor de credit aflaţi în dificultate temporară de a-şi onora obligaţiile de plată, indiferent că aceştia sunt persoane fizice sau persoane juridice.
Cuvinte cheie: suspendarea rambursării creditelor, stare de urgenţă, stare de alertă
*
Abstract: Since the beginning of the SARS-CoV-2 coronavirus...
Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact