Tribunalul ARAD, SANCŢIUNEA DISCIPLINARĂ. RETROGRADARE ÎN FUNCŢIE. NEPRECIZAREA PERIOADEI. ILEGALITATE

Articole
Publicare: Revista Romana de Dreptul Muncii 3 din 2003
Autor:
Tip: Jurisprudenta

SANCŢIUNEA DISCIPLINARĂ. RETROGRADARE ÎN FUNCŢIE. NEPRECIZAREA PERIOADEI. ILEGALITATE

SANCŢIUNEA DISCIPLINARĂ. RETROGRADARE ÎN FUNCŢIE. NEPRECIZAREA PERIOADEI. ILEGALITATE

(Tribunalul Arad, sent. civ. nr. 40/2003)

Constată că prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de 4 decembrie 2002 contestatoarea M. A. în contradictoriu cu intimata S. C. "A. S. C. C. A." Arad, a solicitat anularea deciziei nr. 14 din 22 octombrie 2002 emisă de intimată prin care aceasta a fost sancţionată în conformitate cu art. 100 alin. 1 pct. 2 C. m., fiind încadrată în funcţia de modelier cu un salariu de încadrare de 3.650.000 lei.

În motivare, contestatoarea arată că potrivit prevederilor din Codul muncii, sancţiunea retrogradării trebuie să se refere fie la funcţie, fie la o categorie de salarizare, iar în al doilea rând trebuie să fie stabilită între limitele acolo stabilite, respectiv nu mai puţin de o lună, şi nu mai mult de 3 luni, din examinarea deciziei rezultând că intimata nu a respectat nici una din cele două condiţii cumulative. În continuare contestatoarea arată că a...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact