CIUCA Andreea, Repere ale independenţei judecătorului din perspectiva independenţei sistemului judiciar

Articole
Publicare: Revista Dreptul 9 din 2015
Autor:
Tip: Info

Repere ale independenţei judecătorului din perspectiva independenţei sistemului judiciar

Repere ale independenţei judecătorului din perspectiva independenţei sistemului judiciar

dr. ANDREEA CIUCĂ*

* e-mail: peraspera33adastra@yahoo.com

Judecător - Vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România

1. Premisă.

1.1. Principiul separaţiei puterilor a fost "importat" din Marea Britanie, englezii fiind cei care, în secolul al XVII-lea, au început să îl aplice în încercarea de a fragmenta puterea politică ce aparţinea, în mod tradiţional, doar regelui. Apoi, un pas important pe acest drum anevoios a fost făcut de gânditorii politici francezi, ideea modernă a separării puterilor în stat datorându-se filosofului şi gânditorului iluminist francez, baronul de Montesquieu, care a făcut distincţie între trei puteri în stat: legislativă, executivă şi judiciară - acesta fiind fundamentul separaţiei puterilor regăsit (şi repetat) în dreptul constituţional modem. În concepţia lui Montesquieu, cele trei puteri trebuie să aparţină unor organe diferite ale statului: Libertatea nu admite...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact