Inalta Curte de Casatie si Justitie, Recursuri în interesul legii. Decizia nr. 15 din 20 iulie 2020

Articole
Publicare: Revista Romana de Executare Silita 2 din 2020
Autor:
Tip: Jurisprudenta

Recursuri în interesul legii. Decizia nr. 15 din 20 iulie 2020

Recursuri în interesul legii. Decizia nr. 15 din 20 iulie 2020

Prin Decizia nr. 15 din 20 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, a stabilit că:

Acţiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, de primă instanţă, care ulterior este desfiinţată în calea de atac, îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, a cărui soluţionare se circumscrie prevederilor art. 256alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atrăgând competenţa materială de soluţionare în primă instanţă în favoarea tribunalului - Secţia specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale,...

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact